Torţionarii, buni de plată. Vezi ce despăgubiri trebuie să plătească victimelor închisorilor comuniste

Comisia juridică a Senatului a dat aviz favorabil legii prin care foştii torţionari sunt obligaţi să plătească despăgubiri victimelor din închisorile comuniste. Adoptarea legii în Parlament ar urma să fie o simplă formalitate, iar atunci victimele ororilor din închisorile comuniste ar urma să primească daune reparatorii din partea celor care i-au chinuit în penitenciarele groazei.
Romania TV
12 nov. 2013, 18:06
Torţionarii, buni de plată. Vezi ce despăgubiri trebuie să plătească victimelor închisorilor comuniste

Proiectul de lege prin care foştii torţionari sunt obligaţi să plătească despăgubiri pentru victimele lor într-un cuantum cuprins între 50 şi 75 la sută din venitul lunar net pe care îl obţin, a primit, marţi, votul favorabil al senatorilor din Comisia juridică.

Senatorii jurişti au întocmit, în acest sens, un raport de admitere a proiectului de lege privind stabilirea plăţii unor despăgubiri în sarcina persoanelor condamnate definitiv pentru săvârşirea unor fapte împotriva persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată la data de 6 martie 1945.

Potrivit proiectului iniţiat de Guvern, ar urma să se constituie un fond destinat plăţii drepturilor cuvenite persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, gestionat de Ministerul Muncii.

„Persoanele condamnate definitiv pentru săvârşirea, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, a unor fapte care au avut ca urmare moartea, vătămarea corporală, producerea unei dureri ori suferinţe puternice, fizice ori psihice persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată la data de 6 martie 1945, sunt obligate la plata unor prestaţii băneşti lunare, cu titlul de despăgubire.(…) Fondul este alimentat din sumele plătite cu titlu de despăgubire şi se utilizează pentru completarea sumelor plătite de la bugetul de stat„, se arată în textul legii propuse de Guvern.

Potrivit proiectului, instanţa de judecată, prin hotărârea de condamnare, stabileşte durata pentru care se dispune plata despăgubirii, precum şi cuantumul lunar al despăgubirii. Durata pentru care se dispune plata despăgubirii nu poate fi mai mică de 5 ani.

Senatul va dezbate acest proiect în calitate de primă Cameră sesizată.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avizat favorabil, în septembrie, proiectul de lege privind pensile torţionarilor comunişti.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Cât costă mașina cu care Mihai Stoica a făcut accident. Oficialul lui FCSB nu vrea să audă de altă firmă!
Capital.ro
Ce se schimbă pentru pensionari în 2027. Planurile privind pensiile, salariile și ajutoarele sociale
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT