Niciunul dintre angajaţii CFR reţinuţi pentru corupţie nu a fost arestat

Cei 68 de angajaţi CFR, acuzaţi în dosarul "Şpăgii CFR", nu au primit mandate de arestare preventivă, informează România TV. Procurorii Parchetului Tribunalului Braşov au declarat recurs în sala de judecată.
Romania TV
26 oct. 2012, 17:03
Niciunul dintre angajaţii CFR reţinuţi pentru corupţie nu a fost arestat
Tribunalul Braşov a respins, vineri, toate propunerile de arestare preventivă pentru cei 68 de angajaţi ai CFR Călători reţinuţi pentru infracţiuni de corupţie şi abuz în serviciu, majoritatea acestora având interdicţie de a părăsi ţara.
 
Potrivit judecătorului Alina Mioc, preşedintele Tribunalului Braşov, instanţa a respins şi propunerile de arestare pentru al doilea grup de reţinuţi, format din 33 de persoane, aceştia urmând a fi cercetaţi în stare de libertate, însă având interdicţia de a părăsi ţara, după ce magistraţii respinseseră propunerea privind arestarea preventivă şi în cazul primului lot de 35 de persoane.

În cazul a două persoane reţinute din cel de-al doilea lot procurorii nu au mai făcut propunerea de arestare preventivă.

„S-au luat măsuri preventive neprivative de libertate prin interdicţia de a părăsi ţara. Instanţa a considerat că avem probe, dar a apreciat ca nefiind oportună arestarea„, a spus Mioc.

Cel de-al doilea lot de persoane reţinute pentru 24 de ore de către procurori a fost prezentat instanţei, vineri seară, la ora 17.00, iar judecătorii au dat sentinţa în jurul orei 20.00.

Procurorii Parchetului Tribunalului Braşov au declarat recurs în sala de judecată.

În cazul primului lot de reţinuţi, magistraţii Tribunalului Braşov au luat o decizie similară, nefiind emis niciun mandat de arestare, ci fiind luate doar măsuri de obligare de a nu părăsi localitatea pentru trei persoane şi de a nu părăsi ţara pentru restul de 32.

Primul lot a fost prezentat instanţei la ora 07.00, iar în jurul orei 15.30 instanţa s-a pronunţat respingând toate propunerile de arestare.

Un număr de 70 de angajaţi ai CFR Călători, din cei 81 audiaţi, au fost reţinuţi de procurorii braşoveni, joi noapte, pentru luare şi dare de mită şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
 
Pentru două din cele 70 de persoane reţinute, procurorii nu au solicitat emiterea de mandate de arestare.
 
Cei 68 de reţinuţi au fost împărţiţi în două loturi, de 35 şi 33 de persoane, pentru a fi prezentaţi magistraţilor Tribunalului Braşov cu propunere de arestare preventivă.
 
Mai multe descinderi au avut loc, joi dimineaţă, la sediul CFR Călători şi la regionalele CFR Călători din ţară, pentru a fi puse în executare mandate de aducere pentru angajaţi suspectaţi de fapte de corupţie.
 
Astfel, la Braşov au sosit, în cursul zilei de joi, zeci de persoane escortate de poliţişti şi mascaţi, primii angajaţi sosiţi fiind cei de la Bucureşti. Au urmat loturi de angajaţi de la Iaşi, Craiova, Constanţa şi Cluj, în acest caz fiind emise 81 de mandate de aducere.
 
Aceste persoane sunt conductori de tren, şefi de tren, controlori de bilete, revizori de specialitate în cadrul Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători SA”. Cea mai înaltă funcţie este cea de revizor de specialitate.

Cercetările au fost declanşate ca urmare a sesizării din oficiu din partea Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Braşov din cadrul Direcţiei Poliţiei Transporturi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, vizând circa 200 de persoane, potrivit sursei citate.

Conductorii de tren luau bani de la călătorii care circulau fără bilet. Le cereau bani pentru a nu le întocmi acte premergătoare contavenţiei la regimul circulaţiei pe calea ferată, aşa cum prevede legea. Ulterior, pentru a-şi putea desfăşura în continuare acest gen de activitate dădeau o parte din banii primiţi mai departe către superiori, iar la rândul lor aceştia îi dădeau mai departe mai sus, până la nivelul revizorilor”, spunea purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Braşov, Alina Popescu.

Transferul banilor de la conductori către superiorii lor se făcea în toaletele trenurilor, iar mai departe, la Bucureşti, banii erau predaţi prin intermediul chioşcurilor de ziare sau de băuturi răcoritoare de pe peronul Gării de Nord, unde lucrau şi rude ale angajaţilor CFR Călători.

Prejudiciul în acest caz este estimat la aproximativ 200 de milioane de lei.

Directorul CFR Călători, Ştefan Roşeanu, declara, joi, că, potrivit estimărilor, aproximativ 30 la sută din călătoriile la nivel naţional sunt fără bilet anual, iar compania pierde în acest fel 100-150 de milioane de lei anual din neîncasarea biletelor la casă.

 

DailyBusiness
O nouă campanie de propagandă a Moscovei în România: „Rusia nu este dușmanul meu”. Mesajul a ajuns și în alte țări europene
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată casa de vacanță a Andreei Esca, din Franța: E aproape de Nisa și are piscină exterioară! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
România, creditor al Americii: câte miliarde ne datorează SUA. Amenințarea pe care Europa nu a vrut s-o folosească în negocierile cu Trump
Capital.ro
Regulă pentru românii care își fac sau își schimbă buletinul! Trebuie să prezinte obligatoriu aceste acte
Playtech.ro
Cum se stinge dreptul de uzufruct? Expirarea termenului stabilit în contract, una dintre posibilităţi
Adevarul
Momentul în care un turc trage 6 focuri de armă în Centrul Vechi din București. Bărbatul a fost reținut
wowbiz.ro
El este băiatul care s-a aruncat alături de iubita lui în fața TIR-ului, pe A1! Cătălin plecase de acasă pentru a-i duce un cadou Giorgianei
Evz.ro
Tragedia de pe A1: Părinţii Georgienei vorbesc despre relaţia interzisă a fiicei lor
Prosport.ro
FOTO. Controversata Marina, renumită pentru imaginile ei cel puțin îndrăznețe, a fost prinsă! A primit pedeapsă de 4 ani
kanald.ro
Cine este bărbatul care a deschis focul în Centrul Vechi al Capitalei! Acesta nu ar fi primul atac pe care l-a pus la cale
Cancan.ro
Mama lui Cătălin, adolescentul care s-a aruncat în fața TIR-ului cu iubita lui, face dezvăluiri tulburătoare: 'Mă amenința!' 😲
iamsport.ro
Un controversat politician îl acuză pe patronul FCSB: ”Gigi Becali, jură-te că n-ai trăit cu Tania Budi!”
MediaFlux
Când vine pensia în septembrie prin poștă și pe card! Casa de Pensii respectă datele pentru banii pensionarilor pentru luna septembrie 2025
stirilekanald.ro
Mihai și-a dat ultima suflare sub ochii soției sale, în timp ce încerca să salveze de la înec un bărbat. Femeia a văzut totul: „Omul acela l-a tras de picior și l-a băgat la fundul apei”
Cursul valutar BNR miercuri, 20 august 2025: Prețul gramului de aur se află în scădere