Totul despre Julianne Moore, actriţa care a cucerit Hollywoodul la 50 de ani

După o viaţă de nomadă, a cucerit constelaţia Hollywoodului la 50+, sfidând regulile „casei". Bad girl pe ecrane şi good girl în viaţa reală, roşcata străluceşte mai mult ca oricând.
Romania TV
26 sept. 2016, 09:30
Totul despre Julianne Moore, actriţa care a cucerit Hollywoodul la 50 de ani

De la soap opera la filme-cult, cu un ocol prin constelaţia blockbusterelor, parcursul actriţei este la fel de efervescent şi haotic precum călătoria nomadă a „căpşunei pistruiate” mereu pe drumuri, în căutarea unui „acasă” al ei.

„Singura constantă în viaţă e schimbarea”

„M-am mutat frecvent pentru că tata era în armată, aşa că am fost mereu fata nouă din clasă. Cred că dacă ai trecut vreodată prin asta, ştii cum e să simţi că nu contezi într-o încăpere. Dar cred că e o experienţă benefică să vezi cum e să nu fii băgat în seamă, pentru că înveţi să fii empatic”, îşi aminteşte Juli, care s-a născut într-o tabără militară la Fort Bragg, California, pe 3 decembrie 1960.

Citeşte şi  OSCAR 2015: Actriţele care visează la statueta de aur

Înainte să împlinească 18 ani, Julie Anne Smith se mutase deja de 23 de ori din cauza serviciului tatălui său, Peter Moore Smith – paraşutist, colonel şi ulterior judecă­tor militar. Texas, Nebraska, Alaska şi New York au fost doar câteva dintre oraşele în care a locuit pentru intervale scurte de timp cu cei doi fraţi şi mama lor, Annie Love, ajungând la 16 ani să facă liceul în Frankfurt. Nu-i de mirare de unde o aşa sete devoratoare de stabilitate…

„Cred că asta m-a făcut să pun un mare preţ pe siguranţă. Sunt incredibil de casnică. Şocant de casnică, de fapt!”, remarcă ea râzând acum, deşi pe-atunci nu era nicidecum aşa relaxată. „Eram o tocilară get-be­get. Mereu există acel copil prea scund, unul cu ochelari, unul care nu e atletic.

Eu eram toţi trei.” Iar faptul că rădăcinile pur scoţiene ale mamei şi cele irlandeze ale tatălui s-au conturat sub forma pistruilor, a tenului alb şi a părului roşcat n-a ajutat prea mult atunci, fiind poreclită de colegi „căpşuna pistruiată”. O amintire memorabilă… Mulţi ani mai târziu apărea cartea Freckleface Strawberry (2007).

Povestea unui copil care învaţă să se simtă bine în propria piele a apărut când fiul ei Caleb a început să se simtă incomod pentru aceleaşi trăsături. Volu­mul a avut un succes care a convins-o pe Julianne să conti­nue acum şi ca autoare de cărţi pentru copii.

Citește pe okmagazine.ro povestea de viață a lui Julianne Moore

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Codruța Filip și Valentin Sanfira au divorțat! Cântăreața a confirmat despărțirea
Fanatik.ro
AUR vrea pământ de la stat, nu bani pe exproprieri! Controversele proiectului semnat de George Simion. Ce capcane li se pot întinde românilor
Capital.ro
Un fost selecționer a murit. Tragedie înainte de meciul Turcia-România. Doliu în fotbal
Playtech.ro
Un student român în străinătate, revoltat de problemele întâmpinate pentru a obține cardul de sănătate. Ce i s-a cerut
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
Imaginile care fac înconjurul internetului. Cum au fost filmați Valentin Sanfira și Codruța Filip înainte de anunțul divorțului. Cu ochii în lacrimi, vizibil afectați: nimic nu prevestea separarea
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Stare de urgență în Republica Moldova! Decizia vine în urma atacurilor militare lansate de Rusia
iamsport.ro
Dan Șucu a luat decizia radicală și își închide afacerea! Partenerii lui Cristi Borcea au fost implicați în proiect
MediaFlux
Zeci de mii de români rămân fără loc de muncă. Anunțul premierului
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj