Traficul aerian din Franța revine la normal după patru zile de grevă

Traficul revine la normal vineri pe aeroporturile pariziene Roissy şi Orly, după patru zile de grevă la care au participat mai ales piloţii companiei Air France, şi care a provocat anulări şi întârzieri de curse, a anunţat administraţia aeroportuară din Paris (ADP).
Romania TV
10 feb. 2012, 08:39
Traficul aerian din Franța revine la normal după patru zile de grevă

„Situaţia este normală, la această oră nu există nicio anulare pe Orly şi Roissy”, a declarat un purtător de cuvânt al administraţiei.

Air France a anunţat joi că se pregăteşte pentru „o reluare a programului normal de zbor pentru ziua de 10 februarie”, fiind totuşi previzibile întârzieri, din cauza condiţiilor de ger din regiunea pariziană. 

Greviştii resping un proiect legislativ vizând limitarea dreptului la grevă în transportul aerian, adoptat deja de deputaţi.

Textul prevede obligativitatea depunerii unui preaviz individual de grevă cu 48 de ore înaintea fiecărei zile de protest, iar pentru angajatori, de a face previziuni de trafic cel târziu cu 24 de ore înainte de perturbarea acestuia. Senatul va examina proiectul la 15 februarie 

Ministrul transporturilor, Thierry Mariani, îi va primi vineri pe reprezentanţii sindicatelor din transportul aerian, în tentativa de evitare a unei noi greve. Sindicatele ameninţă cu o nouă încetare a lucrului din 15 februarie, timp de patru zile.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Gigi Becali a anunțat cum va arăta noua strategie de transferuri a FCSB: „Mă fac de râsul lumii? Gata! Bag 10 milioane de euro!”
Capital.ro
Consiliul Concurenței analizează scumpirile recente ale carburanților. Bogdan Chirițoiu: Așteptăm datele aferente ultimei săptămâni
Playtech.ro
Câți bani mai câștigă șoferii de Uber și Bolt după scumpirea motorinei şi benzinei. Sumele după taxe și carburant
Adevarul
„Soția s-a rănit într-un fier ieșit din saltea”. Vacanța de 2.380 de euro a unei familii de români într-un hotel de 5 stele din Turcia s-a transformat într-un coșmar
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Fotbalul românesc este îndoliat! S-a stins din viață Silviu Stănescu, fostul antrenor al Universității Craiova
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Amendă dacă vorbești pe speaker. Controale în autobuze
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România