Traficul ilicit de ţigări prejudiciază anual statul român cu circa 3 miliarde de lei

Traficul ilicit de țigări prejudiciază anual statul român cu peste 650 milioane de euro (aproximativ 3 miliarde de lei), iar bugetul de stat pierde circa 50 de milioane de euro pe lună din cauza pieței negre, potrivit unui comunicat al British American Tobacco România.
Iulian Tudor
31 mart. 2017, 10:59
Traficul ilicit de ţigări prejudiciază anual statul român cu circa 3 miliarde de lei

”Traficul ilicit de țigarete trebuie să scadă. Fiecare a 6-a țigară fumată în România provine din contrabandă, ceea ce înseamnă venituri mai mici la bugetul de stat. Dorim să susținem autoritățile române să-și atingă obiectivul de a aduce piața neagră la media europeană de 10%. Tocmai de aceea, vrem să arătăm atât eforturile pe care autoritățile le fac în fiecare zi, cât și dimensiunea și impactul contrabandei asupra vieții noastre de zi cu zi”, a declarat Ileana Dumitru, director Juridic și Relații Publice al British American Tobacco România.

Potrivit companiei, România are 2.000 de kilometri de graniță cu țări non-UE, în care prețul tutunului poate fi de până la 6 ori mai mic decât în România. Bugetul de stat pierde circa 50 de milioane de euro lunar din cauza pieței negre, iar cumulat în ultimii 7 ani (2010-2016) pierderile s-au ridicat la 4,8 miliarde de euro (aproximativ 21,6 miliarde de lei).

Pentru fiecare procent adăugat pieței ilegale de tutun, bugetul de stat pierde anual încă 40 milioane de euro.

În intervalul 2011 — 2016, piața neagră a crescut cu 27%. „Fiecare container de țigări ilegale înseamnă 1 milion de euro profit pentru rețelele de contrabandă. Date ale Interpol arată că traficul ilicit de țigări este un catalizator pentru traficul de droguri, arme, persoane și chiar activități teroriste„, se precizează în documentul citat.

În context, British American Tobacco România anunță lansarea în premieră națională a unei hărți în timp real a capturilor de țigări din România. Principalele efecte negative ale contrabandei sunt prezentate și prin panouri răspândite în cele mai aglomerate 80 de puncte ale Capitalei.

Pe lângă informarea publicului, campania își propune și implicarea cetățenilor prin posibilitatea de a semnala orice aspect legat de traficul ilicit al produselor din tutun. Toate informațiile obținute sub protecția anonimatului vor fi transmise către autoritățile statului.

Campania „Stop contrabanda!” reprezintă o continuare a colaborării dintre British American Tobacco România și autoritățile care luptă împotriva traficului ilicit de țigări. Colaborarea reprezentanților industriei și a autorităților în domeniu a contribuit la reducerea segmentului produselor de contrabandă de la 36,3%, nivelul înregistrat la începutul anului 2010, la 16,8% în 2016. La nivel european, British American Tobacco a semnat un angajament prin care susține acțiunile Uniunii Europene de luptă cu traficul ilicit de țigarete cu 200 de milioane de dolari în perioada 2010 — 2030. Contribuția companiei se ridică până în prezent la 47 de milioane de dolari.

Citeşte şi Substanţe psihoactive, vândute minorilor. Şapte persoane au fost reţinute de DIICOT

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Cine este Bogdan Costicea, omul la care a apelat Gigi Becali! L-a adus pe Octavian Popescu la FCSB
Capital.ro
Ministrul Transporturilor anunță deschiderea a 200 km de autostradă în 2026. Ce se întâmplă cu navigația pe Dunăre și răcirea centralei de la Cernavodă
Playtech.ro
O nouă minivacanță se apropie pentru elevi și angajați. Câte zile libere vor avea românii de Ziua Națională
Adevarul
Razie în centrul Moscovei. Sute de tineri au fost luați din parc, duși la secție și presați să semneze contracte cu Armata
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
MediaFlux
Dispar sute de localități din România! Anunț oficial de la cel mai înalt nivel
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT