TRAGEDIE în Bihor. O tânără însărcinată a fost găsită moartă

O tânără din Bihor, însărcinată în 5 luni, a murit subit. Femeia nu s-a simţit bine în timpul zilei, aşa că s-a întins în pat. A închis ochii, iar inima a încetat să îi mai bată.
Iulian Tudor
03 iul. 2017, 09:38
TRAGEDIE în Bihor. O tânără însărcinată a fost găsită moartă

O tânără în vârstă de 32 de ani din comuna Cociuba Mare, însărcinată în luna a cincea, a murit sâmbătă seară, în condiţii deocamdată neclare, scrie ebihoreanul.ro.

Femeia s-a întors de la lucru şi, pentru că nu se simţea bine, s-a întins în pat. Acolo a fost găsită fără suflare de către membrii familiei. La locuinţă au ajuns, unul după altul, două echipaje ale SMURD Bihor, care au încercat timp de aproape o oră să o resusciteze pe femeie, însă toate eforturile medicilor au fost în zadar.

„Pacienta s-a plâns în ziua respectivă de dureri, însă nu ceva grav. Circumstanţele exacte ale decesului se vor stabili în urma necropsiei„, a declarat şeful SMURD Bihor, Hadrian Borcea.

Citeşte şi O româncă a fost găsită moartă, înfăşurată într-un covor, în Italia

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
„Misiune grea”. Secretul lui Nuno Campos la Dinamo, dezvăluit de un idol al fanilor roș-albi
Capital.ro
Supermarketuri fără făină, lapte, carne și ouă într-o regiune cu numeroși români. De ce se tem oamenii
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT