Tragedie în Harghita. O femeie a fost găsită moartă într-o mofetă

O femeie de 39 de ani a fost găsită moartă, duminică, într-o mofetă din staţiunea Sântimbru Băi, judeţul Harghita, primele cercetări indicând că ar fi vorba despre un accident.
Iulian Tudor
31 iul. 2016, 12:01
Tragedie în Harghita. O femeie a fost găsită moartă într-o mofetă

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat că, în cursul dimineţii, un bărbat a sunat la dispeceratul instituţiei şi a anunţat că a găsit o femeie decedată într-o mofetă din staţiunea balneoclimaterică Sântimbru Băi, scrie voceatransilvaniei.ro. La intervenţie, s-a depalsat un echipaj de la Detaşamentul de Pompieri Miercurea Ciuc al ISU Harghita, cu o autospecială cu echipament specific, care a scos victima.

Citeşte şi Rezultate şocante în cazul fetiţei ucise de mama în Bucureşti. Ce au descoperit legiştii

„Pompierii au intrat în mofetă cu măşti de gaz, iar femeia a fost găsită la o adâncime de aproximativ doi metri de la nivelul solului”, a spus Alina Ciobotariu.

Criminaliştii au stabilit că victima, în vârstă de 39 de ani, este din comuna Cârţa, judeţul Harghita, şi venise să îşi petreacă sfârşitul de săptămână în staţiune, în apropierea căreia familia deţinea o casă de vacanţă.

„Se pare că victima plecase într-o excursie, lângă ea fiind găsite un rucsac şi o lanternă. Din primele cercetări, ar fi vorba despre un accident nefericit, dar cercetările continuă până la stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor care au condus la producerea acestui eveniment”, a precizat Gheorghe Filip.

Citeşte şi Soţia afaceristului din Neamţ, găsită moartă în râu

Sântimbru Băi este o staţiune balneoclimaterică permanentă, de interes local, situată la o altitudine de 1.250 de metri, în Munţii Harghitei, recomandată pentru tratamentul afecţiunilor aparatului cardiovascular.

Factorii naturali de cură sunt: mofetele – emanaţii de gaze cu un conţinut de 99 la sută dioxid de carbon (CO2) în amestec cu 1 la sută hidrogen sulfurat – şi izvoare de apa minerală.

Specialiştii susţin că, datorită conţinutului foarte ridicat de CO2, aici se găsesc cele mai tari mofete din munţii Harghitei, degajările de gaze fiind considerate şi cele mai bune din ţară, datorită efectelor pozitive asupra sănătăţii.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT