Tragedie în judeţul Olt. Un bărbat de 48 de ani a fost împuşcat mortal la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 48 de ani, din localitatea olteană Bârza, a fost împușcat mortal de un amic, din aceeași localitate, în timp ce ambii se aflau la o partidă de vânătoare neautorizată.
Romania TV
10 sept. 2018, 06:03
Tragedie în judeţul Olt. Un bărbat de 48 de ani a fost împuşcat mortal la o partidă de vânătoare

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu, la mijloc ar fi vorba nu de un act intenționat, ci de un accident.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 48 de ani, din comuna Bârza, ar fi fost împușcat accidental în timpul unei partide de vânătoare neautorizate, de un bărbat, de 36 de ani, din comuna Bârza”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Bărbatul a fost împușcat în zona piciorului stâng. Cu toate acestea, rana a fost una mortală.

Cel care a provocat accidentul mortal deține arma în mod legal.

Oamenii legii au demarat o anchetă în cadrul căreia fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelkor și munițiilor, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
Andrei Vochin a explodat după ce l-a auzit pe Gigi Becali: „Toți care vin la FCSB sunt proști, iar când pleacă sunt buni!”
Capital.ro
Secretarul general al PSD atacă decizia lui Nicușor Dan privind noul premier: Nu vom accepta ca românii să plătească din nou pentru decizii greșite
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Satul unde o nuntă întreagă a dispărut în apele Siretului. Gheața s-a rupt sub săniile pline cu nuntași și doar mirele a scăpat
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Mădălinei Apostol. Mariachi, lacrimi și scene sfâșietoare la mormânt. Mama ei a fost dusă la spital
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoarea de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Ce i-a transmis Adrian Mititelu lui Siegfried Mureșan, după ce acesta a acceptat propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier
MediaFlux
Rusia amenință din nou. Cine l-a scos din sărite pe Putin
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte