Tragedie înainte de Supercupa României. Un suporter al Petrolului a murit călcat de tren VIDEO

Un suporter al formaţiei Petrolul Ploieşti, care se deplasa împreună cu galeria, pentru meciul de Supercupă, cu Steaua, a căzut din tren şi a murit.
Iulian Tudor
10 iul. 2013, 15:34
Tragedie înainte de Supercupa României. Un suporter al Petrolului a murit călcat de tren VIDEO

Un suporter al formaţiei Petrolul Ploieşti, în vârstă de 25-30 de ani, şi-a pierdut viaţa miercuri după-amiază, în împrejurări încă neelucidate, pe drumul spre Bucureşti. El a căzut din trenul care aducea galeria „lupilor galbeni” la meciul de Supercupă, cu Steaua, iar echipajul SMURD sosit la faţa locului nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

Mădălin Ipatie, directorul Servicului de Ambulanţă Prahova, a declarat pentru România TV: „La ora 17.36 s-a primit prin serviciul unic de urgenţă 112 un apel pentru o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 25-30 de ani, căzută din tren între gara Crivina şi Prahova. Este vorba de un pacient găsit decedat, cu un traumatism cranian acut deschis„.

Purtătorul de cuvânt al Clubului Petrolul Ploieşti, Ionuţ Pană, a declarat, citat de Mediafax, că garnitura feroviară respectivă este închiriată de Asociaţia Lupii Galbeni, care este asociaţia suporterilor echipei de fotbal.

Potrivit acestuia, clubul nu are nicio implicare privind acest transport.

În trenul respectiv se află aproximativ o mie de supoteri, dar şi poliţişti de Transporturi Feroviare.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Ploieşti, Adrian Oancea, a declarat pentru ProSport, pe marginea acestei tragedii: „Nu a fost niciun incident în tren. A fost un accident neprovocat. Victima a vrut să deschidă uşa şi a căzut„.

CFR Călători a dat următorul comunicat pe marginea acestui accident: „CFR Călători informează că în jurul orei 17.15, între localităţile Prahova şi Crivina, din judeţul Prahova, un pasager a căzut din trenul special comandat pentru transportul suporterilor echipei FC Petrolul Ploieşti de la staţia Ploieşti Sud la staţia Bucureşti Obor. Grupul de suporteri a fost însoţit pe parcursul călătoriei de către poliţişti şi jandarmi.

Semnalul de alarmă a fost tras de suporterii aflaţi în proximitate, iar după oprirea trenului, la faţa locului au ajuns echipe de la serviciile de ambulanţă, Poliţie şi Jandarmerie. Trenul era format din patru vagoane etajate, cu o capacitate suficientă pentru a transporta în condiţii optime pe cei aproximativ 500 de uporteri.

Trenul a ajuns în Gara Bucureşti Obor cu o întârziere de 43 de minute„.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ea este echipa din SuperLiga campioană la primit bani publici! FCSB se află pe lista de 10 cluburi
Capital.ro
Decizie importantă pentru asociațiile de proprietari. Instanța a dat verdictul. Cine nu respectă prevederile legale este sancționat
Playtech.ro
Cât te costă acum să deții o casă în România. Lista completă a taxelor și impozitelor din 2026
Adevarul
Dezvăluiri în cazul Kreiner. Fiica afaceristului ucis susține în instanță că a fost sedată trei luni de iubita tatălui său
wowbiz.ro
Imagini greu de privit de la înmormântarea lui Alexandru Neacșu! Medicul rezident găsit mort la Spitalul Floreasca a fost condus pe ultimul drum: „O mare durere”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incredibil ce a descoperit o familie din Botoșani în pâinea cumpărată de la magazin. A depus imediat plângere la Protecția Consumatorului
iamsport.ro
Cine e membrul Generației de Aur care le citea versete din Biblie despre Armaghedon și adulter colegilor: ”Bă, dacă are ăsta dreptate?!”
MediaFlux
Cei care stau la bloc primesc bani pentru reparații și întreținere. Asociațiile de proprietari trebuie să facă cererea
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți