Tragedie rutieră, trei tineri cu vârste între 17 şi 23 de ani au murit într-un accident, în Vâlcea

Trei tineri au murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma unui accident care a avut loc în localitatea Berbești, județul Vâlcea.
Marius Neagu
11 apr. 2020, 06:16
Tragedie rutieră, trei tineri cu vârste între 17 şi 23 de ani au murit într-un accident, în Vâlcea

La data de 11.04.2020, în jurul orelor 03.00, un tânăr de 23 ani, din oraşul Berbesti, jud.Valcea, a condus un autoturism pe DJ 605 A, pe raza oraşului Berbesti, jud.Valcea, din directia Mateeşti catre Sineşti, iar la km.71+600 m, a pierdut controlul directiei spre stânga şi a intrat in coliziune cu un stâlp de electricitate şi un gard.

În urma accidentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto, al pasagerului dreapta faţă din autoturism, un tânăr din comuna Mateeşti, jud.Valcea şi a pasagerului dreapta spate, din oraşul Berbeşti.

Citeşte şi Carnagiu pe şosea, lângă Bârlad. Patru oameni au murit pe loc, într-un accident groaznic

Membrii echipei de descarcerare și SMURD din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați in aceasta dimineață în jurul orei 3, în localitatea Berbești, pentru descarcerarea si acordarea primului ajutor calificat în cazul a trei victime dintre care una încarcerată.

În sprijin au mai venit inca două echipaje SAJ. Ajunși la fața locului membrii echipajelor au gasit două persoane care prezentau leziuni incompatibile cu viata și încă o persoană pentru care s-au făcut manevre de resuscitare. Din păcate pentru toți trei, medicul de la ambulanță a declarat decesul. Persoanele decedate aveau varste de 17, 18 si 23 ani„, a transmis ISU Vâlcea.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Europa se pregătește pentru era reginelor! Majoritatea tronurilor vor fi ocupate de femei
Fanatik.ro
Theo Rose a rămas uimită de hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov. Cuvântul prin care a descris întreaga experiență
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. România a pierdut o voce emblematică. Talentul său a fost unic
Playtech.ro
Servicii stomatologice decontate de CNAS în 2026. Ce tratamente poți face gratuit
Adevarul
Lumea în pericol. Verdict sumbru după raportul de la Munchen: „Garanțiile de securitate se diluează. Rusia încă are forța să facă o nefăcută”
wowbiz.ro
Rezultatul autopsiei lui Sorin, afaceristul mort împreună cu soția și copilul în accidentul din Iași! Cauza reală a decesului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Afaceristul Sorin Ciprian Iacob s-a stins din viață în urma unui grav incident rutier, în Ciortești! UPDATE: Femeia însărcinată și copilul și-au pierdut viața la spital
iamsport.ro
BREAKING | Adi Mutu, noul antrenor de la Universitatea Craiova?! Mihai Rotaru a rupt tăcerea
MediaFlux
Dezvăluiri din ședința CCR: Judecătorul Gheorghe Stan, întors din concediu paternal pentru a susține trimiterea pensiilor speciale la CJUE
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj