TRAGEDIE: Un elicopter care evacua yazidiţi strămutaţi s-a prăbuşit în nordul Irakului

Un elicopter irakian care evacua yazidiţi strămutaţi s-a prăbuşit marţi la scurt timp după decolare în nordul ţării, a anunţat armata irakiană, potrivit AFP, informează Agerpres.
Alina Costache
12 aug. 2014, 16:58
TRAGEDIE: Un elicopter care evacua yazidiţi strămutaţi s-a prăbuşit în nordul Irakului

Un elicopter irakian care evacua yazidiţi strămutaţi s-a prăbuşit marţi la scurt timp după decolare în nordul ţării. În urma prăbuşirii elicopterului militar care, potrivit DPA, transporta ajutor umanitar refugiaţilor din nordul Irakului, pilotul irakian şi-a pierdut viaţa, iar un deputat al comunităţii yazidi a fost rănit. La bordul elicopterului se aflau de asemenea şi refugiaţi ai acestei minorităţi, dar şi un jurnalist al cotidianului american New York Times, care a fost la rândul său rănit.

Purtătorul de cuvânt al armatei, Qassem Atta, a afirmat, citat de canalul de televiziune Iraqiya TV, că elicopterul MI17 s-a prăbuşit din cauza unei defecţiuni tehnice pe muntele Sinjar, unde mii de membri ai minorităţii yazidi s-au refugiat după ce au fugit din calea jihadiştilor Statului Islamic (SI).