Război total la CCR între Băsescu şi Ponta. Preşedintele a făcut plângere împotriva premierului VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a depus la Curtea Constituţională o sesizare împotriva premierului Victor Ponta  şi susţine că este un conflict între instituţiile pe care le conduc. Sesizarea depusă de şeful statului vine imediat după ce şi Ponta a depus la rândul său o plângere la Curte împotriva lui Băsescu pentru implicare în campania electorală.
Iulian Tudor
07 mai 2014, 06:46
Război total la CCR între Băsescu şi Ponta. Preşedintele a făcut plângere împotriva premierului VIDEO

Președintele Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituțională a României (CCR) în legătură cu un conflict de natură constituțională generat de refuzul premierului Victor Ponta de a contrasemna decrete prezidențiale privind decorarea unor personalități care au asigurat conducerea Institutului Cultural Român în perioada 2005-2012, a anunțat miercuri președintele CCR, Augustin Zegrean. Este vorba despre decorarea lui Horia-Roman Patapievici şi a lui Vladimir Tismăneanu.

„Aveam o sesizare din partea preşedintelui, pe conflict juridic de natură constituţională, pentru faptul că premierul refuză să semneze nişte decrete de acordare a unor decoraţii”, a declarat preşedintele CCR, Augustin Zegrean.

Zegrean a mai precizat că sesizarea a fost primită marţi, iar termen de soluţionare dat e de 21 mai.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale remis miercuri Agerpres, la data de 25 aprilie, prin intermediul Cancelariei Ordinelor din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu a transmis premierului spre contrasemnare două proiecte de decrete de decorare a unor personalităţi care au îndeplinit funcţii de conducere în cadrul Institutului Cultural Român, precum şi a unor personalităţi din comunitatea românească din vecinătatea României. ‘Potrivit uzanţelor, comunicarea între cele două autorităţi în materia conferirii decoraţiilor se realizează prin intermediul Administraţiei Prezidenţiale. Învederăm faptul că potrivit Art. 1 din Legea nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Preşedintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 aprilie 2001, Administraţia Prezidenţială este o instituţie publică ce are personalitate juridică, aflată la dispoziţia Preşedintelui României, pentru îndeplinirea atribuţiilor sale; totodată, consilierul prezidenţial este o funcţie de conducere în cadrul acestei structuri, având rang de ministru, iar consilierul de stat având rang de secretar de stat’, susţine Traian Băsescu în sesizarea către CCR.

La data de 29 aprilie, Guvernul a restituit Administraţiei Prezidenţiale proiectul de decret contrasemnat privind decorarea unor personalităţi din comunitatea românească din vecinătatea României, precum şi rezoluţia de refuz de contrasemnare a decretului de decorare a unor personalităţi care au condus Institutul Cultural Român.

În sesizare se precizează că proiectul de decret privind decorarea unor personalităţi care au îndeplinit funcţii de conducere la ICR a fost însoţit de Memorandumul semnat de preşedintele României, care cuprinde motivele avute în vedere pentru acordarea distincţiilor.

Preşedintele arată că Victor Ponta a refuzat nemotivat să contrasemneze proiectul de decret privind conferirea unor decoraţii: Ordinul Naţional ‘Steaua României’ – în grad de Cavaler acordat lui Horia-Roman Patapievici, fost preşedinte al ICR; Ordinul Naţional Serviciul Credincios’ – în grad de Cavaler acordat lui Mircea Mihăieş şi Tania Radu, foşti vicepreşedinţi ai ICR; Ordinul Naţional ‘Pentru Merit’ – în grad de Cavaler acordat lui Dan Croitoru, fost secretar general al ICR.

‘Astfel, refuzul contrasemnării este evidenţiat de un simplu ‘NU’, subliniat urmat de semnătura prim-ministrului şi ştampila rotundă ce se regăseşte pe Nota de transmitere spre contrasemnare semnată de către domnul Gheorghe Angelescu, consilier de stat la Cancelaria Ordinelor din cadrul Administraţiei Prezidenţiale. Prin urmare, refuzul exprimat de prim-ministru, fără a cuprinde vreo motivare, a creat un blocaj la nivel instituţional, generând un conflict juridic de natură constituţională între autorităţile publice implicate în procedura acordării decoraţiilor, respectiv prim-ministrul, pe de o parte, şi preşedintele României, pe de altă parte’, mai declară Traian Băsescu.

În opinia preşedintelui, raportat la jurisprudenţa constituţională, un refuz nemotivat echivalează cu un drept de veto exercitat de prim-ministru, ce goleşte de conţinut atribuţia constituţională a preşedintelui României de a conferi decoraţii şi titluri de onoare.

Deşi orice autoritate publică dispune de o largă putere de apreciere, precizarea motivelor pe care se întemeiază refuzul exercitării unei competenţe constituţionale este de esenţa statului democratic, motivarea asigurând transparenţa în exercitarea atribuţiilor constituţionale şi, implicit, o bună administrare, se arată în sesizare.

‘Apreciem că, prin modul în care a înţeles să îşi exercite atribuţia legală a contrasemnării, prim-ministrul a nesocotit flagrant principiul constituţional al loialităţii şi colaborării autorităţilor publice’, consideră preşedintele, care invocă mai multe decizii ale Curţii Constituţionale.

Şi Guvernul a sesizat CCR pentru a analiza implicarea preşedintelui Băsescu în campania electorală, a declarat premierul Victor Ponta în cadrul unei conferinţe de presă.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
U Craiova, în pericol de suspendare! UEFA poate lua măsuri extreme după spectacolul pirotehnic de la meciul cu Getafe. Video
Capital.ro
Este iarnă în toată regula! Zonele unde drumarii intervin acum cu utilaje cu lamă și material antiderapant
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
Ministerul surpriză în noul Guvern. Luca Niculescu a anunțat lista de miniștri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT