Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Puiu Haşotti în funcţia de ministru al Culturii

Şeful statului a fost de acord cu numirea liberalului Puiu Haşotti în locul demisionarului Mircea Diaconu.
Romania TV
25 iun. 2012, 15:55
Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Puiu Haşotti în funcţia de ministru al Culturii

Traian Băsescu, a semnat luni, 25 iunie , Decretul prin care se ia act de demisia lui Mircea Diaconu, ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, şi se constată încetarea funcţiei acestuia de membru al Guvernului.

De asemenea, preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat Decretul de numire în funcţia de ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional, a lui Puiu Haşotti.

La ceremonia de depune a jurământului de învestitură a noului ministru au participat premierul Victor Ponta, preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, Vasile Blaga şi Roberta Anastase, dar şi membri ai guvernului şi consilieri ai preşedintelui Băsescu.

Ceremonia nu a fost urmată de tradiţionala şampanie, iar preşedintele s-a grăbit spre biroul său.