TRAIAN BĂSESCU, audiat mai bine de două ore la Parchet: „Mie nu mi-e frică de lege” VIDEO

Traian Băsescu a ajuns, marţi, pentru a doua oară în faţa procurorilor, în dosarul în care este urmărit penal pentru şantaj. Fostul preşedinte a fost audiat, la Parchet, mai bine de două ore. La plecare, Băsescu a spus că a dat "o declaraţie completă" şi a arătat că lui nu îi este "frică de lege".
Ionela Marcu
24 mart. 2015, 06:55
TRAIAN BĂSESCU, audiat mai bine de două ore la Parchet:

Traian Băsescu a stat mai bine de două ore, la Parchet. 

„A fost o declaraţie completă pentru clarificarea lucrurilor. Tot ce este necesar am povestit. Mie nu mi-e frică de lege”, a declarat Traian Băsescu, la finalul audierii.

Fostul preşedinte a fost deranjat de busculada creată la ieşirea din sediul Parchetului. „Băi, fraţilor, dar nu-i posibil aşa ceva”, a spus Băsescu, ajutat de SPP-işti să ajungă la maşină. Ca şi la venire, Traian Băsescu a fost huiduit de un grup de protestatari.

Lucian Bolcaş, avocatul Gabrielei Firea nu a vrut să dea nici el mai multe detalii legate de audiere, însă a scos în evidenţă faptul că nu a putut să-l întrebe ce a dorit.

„Totul s-a desfăşurat într-o stare de normalitate şi civilizaţie (…) Nu l-am putut întreba ceea ce aş fi vrut eu„, a declarat avocatul Lucian Bolcaş.

Avocatul senatorului PSD a amintit de importanţa tonului declaraţiilor făcute de fostul şef de stat.

Cred că în afară de a discuta strict juridic şi constituţional e foarte important tonul cu care au fost făcute aceste declaraţii. Dacă revedeţi secvenţa o să vă daţi seama de natura lor„, a precizat Lucian Bolcaş.

La sosire, Traian Băsescu a fost aşteptat la Parchetul General de un grup foarte zgomotos de protestatari, care l-au întâmpinat cu fluierături şi strigându-i „La puşcărie!”. Fostul preşedinte a suportat situaţia cu zâmbetul pe buze şi, întrebat cum se simte în postura de a fi audiat la Parchet, a răspuns sec: „Este una normală în România”.

Înainte de sosirea lui Traian Băsescu la Parchet au ajuns şi avocaţii celor două părţi.

Reprezentantul Gabrielei Firea, avocatul Lucian Bolcaş, a exclus posibilitatea unei împăcări între cele două părţi: „E un caz foarte simplu, în primul rând datorită înregistrărilor televizate pe care le ştie toată lumea. Doamna procuror a dispus numai luarea unei declaraţii, dar apărătorii săi pot să facă cereri, să ceară probe. Nu mă aştept la nimic din partea fostului preşedinte, cum nu mă aştept la nimic din partea suspectului Traian Băsescu. Doamna Firea nu ia în calcul o eventuală împăcare”.

Claudiu Dinu, avocatul lui Traian Băsescu, a declarat că prezenţa fostului preşedinte la Parchet este o procedură standard: „Urmează procedural să aplicăm dispoziţiile legii, domnul preşedinte putând să se bucure de garanţiile şi drepturile procesuale pe care le are recunoscute. Va decide pe moment dacă va da o declaraţie”.

Avocatul Lucian Bolcaş a explicat la România TV, că, procedural, Traian Băsescu ar urma să dea o declaraţie, marţi, în faţa procurorului de caz.

Bolcaş a explicat că fostul preşedinte are dreptul însă să nu dea nicio declaraţie. „Suspectul are dreptul la tăcere sau să dea declaratie„, a spus Bolcaş, adăugând că speră ca dosarul să fie finalizat luna viitoare.

Pe de altă parte, Lucian Bolcaş a comentat o solicitare pe care Traian Băsescu ar fi făcut-o astfel încât, la audierile de la Parchet, să nu participe şi avocatul care o reprezintă pe Gabriela Firea.

Bolcaş spune însă că nu există niciun text de procedură care să permită înlăturarea prezenţei sale la efectuarea actelor de urmărire penală.

„În aceste condiţii este obligatoriu să se acorde un termen. Această cerere are un singur precedent în cazul Sorin Roşca Stănescu, în care s-a făcut o cerere asemănătoare. Şi aceasta pentru că niciun text de procedură nu pemite inlăturarea unui avocat de la participarea la efectuarea actelor de urmărire penală. Nu există vreo raţiune procedurală pentru aşa ceva. Resentimentele personale ale suspectului Traian Băsescu, care s-au revărsat şi anterior asupra mea, nu mă interesează, mă lasă perfect rece”, a declarat Bolcaş, la Antena 3.

Unul dintre avocaţii lui Traian Băsescu a fost, luni, la Parchetul General pentru a studia dosarul de şantaj al fostului preşedinte. Acesta a plecat după doar 30 de minute şi a refuzat să dea declaraţii.

Traian Băsescu a fost, săptămâna trecută, la Parchetul General, unde a fost chemat în calitate de suspect în dosarul în care senatorul PSD, Gabriela Firea, l-a acuzat de şantaj. 

În cauza constituită ca urmare a plângerii formulate de către doamna Firea Gabriela, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au dispus, prin ordonanţa din data de 11 martie 2015, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de domnul Băsescu Traian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj. În 18 martie 2015, Traian Băsescu s-a prezentat la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a-i fi adusă la cunoştinţă învinuirea, context în care apărătorii acestuia au solicitat un termen pentru consultarea dosarului”, se arată în comunicatul Parchetului General.

CITEŞTE ŞI Traian Băsescu, enervat de laudele lui Dorel Onaca: „Termin-o, că plec!” VIDEO

La rândul său, Lucian Bolcaş, avocatul Gabrielei Firea, a declarat că avocaţii fostului preşedinte au solicitat un termen pentru a studia dosarul.

„Nu s-a stabilit un termen, in functie de consultarea dosarului, se va stabili. (…) S-a comportat ca orice suspect care vine la Parchet. Nu a făcut declaratii, declaraţii se vor face numai dupa ce se va consulta dosarul”, a spus Bolcas.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a spus că acuzaţia pe care i-o aduc procurorii de şantaj la adresa senatorului PSD Gabriela Firea este fără fundament. Băsescu a dat drept exemplu de ameninţare veritabilă faptul că lideri ai PSD au declarat în repetate rânduri că va ajunge la închisoare după ce-şi va încheia mandatul de preşedinte al României.

Plângerea penală a Gabrielei Firea ce a determinat începerea urmăririi penale împotriva sa este considerată de către Traian Băsescu drept o reacţie disproporţionată faţă de ce a trebuit el să îndure în cel de-al doilea mandat al său.

Mie când îmi strigau de dimineaţa până seara pe stadioane, la mitinguri în pieţe, în săli de sport ‘Băsescu la puşcărie!’, atunci am considerat că aici am ajuns din punct de vedere al dialogului politic. Dacă şi eu răspund unui parlamentar de la PSD, e mare şantaj. Da’ presiunea şi şantajul la adresa mea când vezi că cel mai mare partid mă ameninţa cu puşcăria, cum e?„, a spus Băsescu făcând trimitere la PSD.

În ce priveşte vizita la Parchetul General pentru a-i fi aduse la cunoştinţă acuzaţiile, fostul preşedinte a precizat că nu a dat nici o declaraţie. „Am venit să vorbesc cu procurorul, dar am constatat şi eu, şi avocaţii că nu ştim ce este în dosar. Când mă va invita din nou, mă voi duce în cunoştinţă de cauză (…) Azi am mers cu doi avocaţi, un constituţionalist şi un penalist, să vadă dacă sunt probleme de ordin constituţional sau probleme penale„, a precizat Băsescu.

DailyBusiness
Turişti înşelaţi într-o cunoscută staţiune din Italia. Taxa absurdă care apărea pe nota de plată
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Andra și-a sărbătorit ziua de naștere cu Poliția la ușă! Hărțuitorul ei a fost internat la Psihiatrie! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Bebe Mihu, soțul Mariei Dragomiroiu, șochează lumea artistică: taxă la concertele din piețe și la zilele comunelor
Capital.ro
Momentul istoric în care Ungaria a refuzat Transilvania. Liderul care a oferit cadou o parte din România
Playtech.ro
Amendă de 4.000 de lei pentru depășirea vitezei legale în 2025. Diferența dintre drum național și drum european
Adevarul
Mihai Călin atacă dur naţionalismul: „Creştinismul nostru naţional e, de fapt, fascism”. Ce spune actorul despre Sergiu Nicolaescu
wowbiz.ro
Primele cuvinte ale tânărului care a agonizat 10 ore în râpa din munții Făgăraș lângă cei 4 prieteni morţi! Declarații sfâșietoare
Evz.ro
Cristi Chivu, la marele debut în Serie A. Inter Milano - AC Torino, ora 21.45
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Năstase și a Amaliei Năstase s-a pozat la duș
kanald.ro
O tânără de 22 de ani a murit la scurt timp după efectuarea unui CT de rutină. Cum s-a produs tragedia
Cancan.ro
Numele lui Ilie Năstase, implicat în dosarele Epstein. Tenismenul face primele declaraţii despre cazul care a îngrozit Hollywood-ul: 'Au luat toate
iamsport.ro
Gigi Becali, acuzat de un personaj controversat că ar fi pariat împotriva FCSB: ”De asta a pierdut cu Slobozia, a trântit meciul! Știți câți bani a făcut?”
MediaFlux
Cât timp mai pot folosi românii buletinele fără cip. Ce se întâmplă într-un an
stirilekanald.ro
Rusia exclude o întâlnire directă cu Volodimir Zelenski. Răsturnare de situație în privința opririi războiului din Ucraina
Secretul prin care carnea ți se va topi în gură!