Traian Băsescu efectuează miercuri şi joi o vizită în Republica Slovacă

Preşedintele Traian Băsescu se va afla miercuri şi joi într-o vizită în Republica Slovacă, informează Administraţia Prezidenţială.
Romania TV
27 aug. 2013, 18:37
Traian Băsescu efectuează miercuri şi joi o vizită în Republica Slovacă

Potrivit programului preşedintelui, postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, miercuri după-amiază Traian Băsescu va fi primit la palatul prezidenţial de omologul slovac, Ivan Gašparoviè.

După convorbirile tete-a-tete şi cele cu participarea membrilor celor două delegaţii, cei doi şefi de stat vor susţine o declaraţie de presă comună.

Tot miercuri, Traian Băsescu va avea, la Castelul Bratislava, convorbiri cu preşedintele Parlamentului Republicii Slovace, Pavol Paška.

Miercuri seară, şeful statului român va participa la dineul oficial oferit în onoarea sa de preşedintele Republicii Slovace.

Joi, Traian Băsescu va participa la Zvolen, la ceremonia depunerii de coroane de flori la Cimitirul Militar al Armatei Române, iar apoi va merge la Banská Bystrica, la Muzeul Eliberării Naţionale Slovace.

Tot la Banská Bystrica, va avea loc ceremonia de dezvelire, de către preşedintele României şi preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Serghei Narîşkin, a plăcilor comemorative în cinstea armatei române şi ruse, eliberatoarele oraşului

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Lovitură pentru Gigi Becali! Golgheterul dorit la FCSB, negocieri avansate cu altă echipă
Capital.ro
IGSU lansează un avertisment pentru părinți. Greșeala care poate deveni fatală în zilele caniculare
Playtech.ro
Mulți români fac această greșeală la ATM în Grecia. Pot pierde zeci de euro la o singură retragere
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Antrenorul din SuperLiga, acuzat că a batjocorit un jucător după ce acesta a refuzat să semneze cu impresarul său: ”De ce faci așa ceva?!”
MediaFlux
PAPARAZZI Mirel Rădoi a lăsat fotbalul pentru un meci de padel cu fiul său și doi jucători de la Universitatea Craiova! După partidă, discuțiile au continuat acasă la antrenor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?