Traian Băsescu face campanie pe faţă pentru PMP. Preşedintele a semnat PETIŢIA contra accizei VIDEO

Preşedintele s-a alăturat partidului pe care îl păstoreşte, PMP, în campania de strângere de semnături anti-acciză. Vineri dimineaţă, Băsescu a mers la unul dintre corturile Mişcării Populare şi a semnat petiţia iniţiată de partidul Elenei Udrea contra creşterii accizei la carburanţi.
Romania TV
14 mart. 2014, 09:27
Traian Băsescu face campanie pe faţă pentru PMP. Preşedintele a semnat PETIŢIA contra accizei VIDEO

Traian Băsescu a mers pe jos până la cortul PMP, întrucât nu a găsit un loc de parcare. Deşi a părut că vrea să traverseze printr-un loc nepermis, la vederea camerelor de luat vederi preşedintele a înaintat până la trecerea de pietoni şi a aşteptat regulamentar până la culoarea verde.

După ce a semnat petiţia, Traian Băsescu a primit şi un măr verde, simbolul PMP, iar apoi a cerut încă unul pentru nepoţica sa. „Dar să fie unul mai mare”, a specificat preşedintele. „Ce faci, mă? Tu nu semnezi aici să nu-ţi mai pună nenea Ponta taxe pe combustibil?”, i-a spus Băsescu unui puşi aflat prin zonă

Deşi a semnat petiţia contra accizei la carburanţi, preşedintele a precizat că nu va participa şi la mitingul organizat de PMP. „La miting nu particip, dar le-am promis că voi semna petiţia pentru că eu consider că taxa de 42 de bani pe litrul de benzină sau motorină este inutilă deoarece bugetul de stat nu avea nevoie de banii ăştia. (…) Eu nu sunt un politician care să nu ştie ce înseamnă să sacrifici populaţia uneori. Am fost în situaţia din 2010 când pur şi simplu nu aveam bani să plătim salariile şi eram în situaţia în care trebuia să dăm afară 200.000 de oameni peste noapte sau să reducem salariile. Azi nu suntem într-o astfel de situaţie (…) Încasările pe ianuarie şi februarie sunt confom planificării, fără să fie taxa pe combustibil. Din aprilie vom simţi şi efectele taxei pe stâlp care nu sunt mici şi ce s-a dat pensionarilor 4% ca indexare se alege praful”, a explicat preşedintele.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Gigi Becali a început să râdă în hohote după ce Bobonete a devenit acționar la Craiova: „Las Fierbinți?! Acum decapitez 16!”. Exclusiv
Capital.ro
Alertă în Galați și Tulcea. Autoritățile au emis un mesaj RO-Alert. Pot cădea obiecte din spațiul aerian
Playtech.ro
De ce se împart struguri și prune de Sfânta Maria Mare. Ce spune tradiția despre fructele duse la biserică pe 15 august
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT! A căzut o dronă în nordul județului Tulcea! Autoritățile au emis o alertă extremă pentru populație
iamsport.ro
Uluitor! Fostul atacant din SuperLiga zbura mii de kilometri doar ca să se tundă: ”Este iluzia că acel salariu vine la infinit”
MediaFlux
Roxana Dobre, soția lui Florin Salam, ajutor nesperat în stradă! Cine i-a luat toate bagajele din mână Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat