Traian Băsescu îi va decora pe moţii care au contribuit la salvarea victimelor accidentului aviatic

Administraţia Prezidenţială a solicitat Primăriei comunei Horea o listă cu numele localnicilor care au participat direct la găsirea avionului căzut în Munţii Apuseni şi a victimelor accidentului, autorităţile locale presupunând că aceştia ar putea fi premiaţi de către şeful statului, informează Agerpres.
Romania TV
30 ian. 2014, 14:28
Traian Băsescu îi va decora pe moţii care au contribuit la salvarea victimelor accidentului aviatic

Secretarul comunei Horea, Corneliu Olar, fost deputat PDL de Alba, a declarat, presei, că un consilier de la Administraţia Prezidenţială a solicitat trimiterea în cursul zilei de joi a unei liste cuprinzând numele tuturor sătenilor care s-au implicat în salvarea victimelor accidentului aviatic din 20 ianuarie, precum şi contribuţia avută de fiecare în parte în această operaţiune. Adresa cu solicitarea Administraţiei Prezidenţiale privind nominalizarea salvatorilor a fost trimisă Primăriei în urmă cu două zile, lista urmând să fie transmisă la Bucureşti în cursul zilei de joi.

„O să propunem peste 20 de persoane, la care trebuie să scriem exact ce au făcut în seara în care s-a prăbuşit avionul”, a declarat Corneliu Olar, el însuşi implicat în acţiunea de salvare a victimelor. Secretarul din Horea a spus că nu li s-a menţionat de către reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale pentru ce anume au nevoie de această listă, una dintre presupuneri fiind că cei nominalizaţi ar putea fi premiaţi de către preşedintele Traian Băsescu.

Duminică, unsprezece săteni din Horea, primii ajunşi la locul accidentului aviatic din Munţii Apuseni, au primit, în semn de recunoştinţă, Crucea Arhiepiscopală pentru mireni, cea mai înaltă distincţie pe care Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia o poate acorda persoanelor din afara clerului, precum şi diplome de apreciere.

Argentin Todea şi Gheorghe Giurgiu, din satul Petreasa, Gheorghe Trif, Ioan Neag, Ioan Trif şi Sorin Trif, din satul Dârleşti, Ardelean Todea şi Petru Trif, din Zânzeşti, Valentin Nicola, Nicolae Oneţiu şi Corneliu Olar, din Horea, sunt cei 11 săteni din comuna Horea cărora ÎPS Irineu le-a acordat această distincţie pentru a onora „gestul de înaltă omenie” dovedit de aceştia.

Argentin Todea, un gospodar din comuna Horea, a făcut parte din prima echipă de localnici care a ajuns la epavă. Fără coordonate şi fără echipamente sofisticate, el s-a bazat doar pe descrierea locului făcută de medicul Zamfir la telefon.

Corneliu Olar este omul care a tras cu puşca în speranţa că va fi auzit de pasagerii răniţi. Ideea a fost una salvatoare, în câteva minute a ajuns la epavă şi a pus umărul la coborârea victimelor la ambulanţă. Olar a fost parlamentar şi acum este secretar al primăriei din Horea.

Codrin Roman, salvamontist, a reuşit să reducă aria de căutare de la zeci de kilometri pătraţi la numai doi kilometri. Totul, pe baza discuţiilor cu doctorul Zamfir şi a experienţei de pe munte.

Marius Pop, pasionat de off-road, a cărat cu propria maşină victimele accidentului. A ajuns înaintea ambulanţei pentru că nu a respectat indicaţiile oferite de autorităţi, ci pe cele ale localnicilor care au ajuns la epavă.

Două persoane au decedat şi cinci a fost rănite după ce aeronava în care se aflau, de tip BN 2, a căzut într-o zonă împădurită din Apuseni, în zona Vârfului Petreasa, la 1.600 de metri altitudine. Cele şapte persoane aflate la bordul aeronavei, doi membri ai echipajului şi cinci persoane din echipa medicală, se deplasau la Oradea pentru o operaţie de prelevare de organe pentru transplant.

Epava avionului şi victimele au fost descoperite de către trei săteni din Horea, comună din judeţul Alba. Mai mulţi localnici au cărat victimele accidentului pe braţe circa doi kilometri până în locul de unde aceştia au putut fi preluaţi de tractoare şi maşini off-road.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
A venit decizia în cazul lui Jesus Owono! Spaniolii nu au avut milă de portarul care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România