Traian Băsescu îşi anunţă revenirea în viaţa publică: N-am aspiraţii să devin preşedinte, premier, dar NU TAC

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a spus că va reveni în viaţa publică, chiar dacă nu mai are dorinţa de a mai ocupa vreo funcţie înaltă în stat. Într-un interviu acordat TVR 1, Băsescu a spus că va pune capăt retragerii sale din viaţa publică drept urmare a atacurilor la care a fost supus chiar şi după încheierea celui de-al doilea mandat de preşedinte.
Filip Stan
16 feb. 2015, 20:59
Traian Băsescu îşi anunţă revenirea în viaţa publică: N-am aspiraţii să devin preşedinte, premier, dar NU TAC

„Aproximativ două luni am tăcut. Văd însă că spaţiul public nu mă lasă în pace. S-a pornit o campanie furibundă împotriva mandatului meu şi mă văd nevoit să revin în viaţa publică. Nu mai am aspiraţii să fiu preşedinte, prim-ministru, dar nu tac„, a avertizat Traian Băsescu.

Acesta nu şi-a ascuns intenţia de a rămâne aproape de PMP, chiar dacă va rămâne în afara partidului. „Mă uit la Eugen Tomac (preşedintele PMP – n. red.), încep investiţiile în el. A rămas alături de mine până în ultima zi de mandat, el şi alţi 5-6 parlamentari câţi mai are PMP. Le voi fi recunoscător„, a spus fostul şef al statului.

Traian Băsescu a fost prezent, pe 8 februarie, la Congresul PMP, organizat la Palatul Parlamentului. Fostul şef al statului a luat prin surprindere prin venirea sa, în condiţiile în care cei din partid dădeau ca sigur că acesta nu va participa. Într-un discurs extrem de lung, de aproape o oră, Băsescu a vorbit despre mandatul său, despre justiţie şi corupţie, despre PMP şi Elena Udrea, despre politicieni şi presă.

Traian Băsescu a fost întâmpinat cu aplauze în sala de la Palatul Parlamentului în care se desfăşoară Congresul PMP. Delegaţii la Congres i-au scandat îndelung numele.

Fostul preşedinte a susţinut un discurs lung în faţa delegaţilor la Congres, în care le-a spus că a decis să revină în viaţa publică, fiind obligat de criticile din ultima vreme să iasă pentru a-şi apăra mandatul.

Băsescu le-a transmis PMP-iştilor că vrea să le fie „partener” şi i-a mulţumit public preşedintelui autosuspendat al partidului, Elena Udrea, precizând că apreciază „delicateţea” acesteia de a nu fi prezentă la eveniment.

Fostul şef al statului a acuzat „furibunda demolare a ceea ce s-a întâmplat din 2004 până în 2014”, criticând atât politicieni, dar şi o parte a presei.

Totodată, Băsescu l-a criticat şi pe Klaus Iohannis, spunând că Pactul pentru Apărare, semnat la Cotroceni, e „o chestiune ridicolă”.

În timpul discursului, Băsescu a fost aplaudat şi ovaţionat de delegaţi.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Cât costă mașina cu care Mihai Stoica a făcut accident. Oficialul lui FCSB nu vrea să audă de altă firmă!
Capital.ro
Ce se schimbă pentru pensionari în 2027. Planurile privind pensiile, salariile și ajutoarele sociale
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT