Traian Băsescu renunţă la celebrul JILŢ din Parlament

Traian Băsescu nu mai vrea celebrul jilţ de la Parlament. Vineri,  preşedintele este aşteptat la ceremonia organizată de Curtea de Conturi, în sala de plen a Parlamentului, iar Băsescu nu a mai cerut să-i fie pregătit jilţul pe care l-a folosit la precedentele şedinţe, transmite România TV.
Romania TV
05 iun. 2014, 08:29
Traian Băsescu renunţă la celebrul JILŢ din Parlament

Traian Băsescu va participa, vineri, la şedinţa  organizată cu prilejul aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Curţii de Conturi a României.

Preşedintele a decis să renunţe la jilţ, după ce, în luna aprilie, a fost ţinta ironiilor politicienilor.

La şedinţa solemnă consacrată aniversării a 10 ani de la aderarea României la NATO, şeful statului a stat în jilţ, în timp ce premierul Victor Ponta a preferat să stea în sală, pe locul de deputat, şi nu la prezidiu.

Oricum, sincer să fiu, nu mă simţeam confortabil să stau lângă un domn cu jilţul, care îmi amintea ori de Ştefan cel Mare, ori de vreun personaj ridicol care uită că trăim în secolul 21. Mi se pare absolut comic să văd pe cineva pe un jilţ. Putea eventual să stea Preafericitul Patriarh sau putea să stea Regele Mihai, dar să stea, aşa, un om ca şi noi, pe jilţ, acolo, şi să-l ia somnul, să picotească în timp ce vorbim, Doamne fereşte! De abia aştept, le-am şi spus celor de la Parlament, din decembrie să arunce scaunul ăla sau să-l ţină doar pentru Patriarh sau pentru Rege(…) Oricine altcineva stă pe jilţ din acela mi se pare că şi-a pierdut total simţul ridicolului şi nu-şi dă seama cât de comic devine. Deci, oricum n-aş fi stat acolo, lângă jilţul marelui domnitor„, a spus Ponta.

La rândul său, Crin Antonescu comenta că „acel obiect din lemn nu e pe gustul meu, estetic nu arată bine”.

Maniera asta voievodală post-socialistă e un pic kitsch, asta e estetic. Pe acel scaun au mai stat şi ceilalţi doi preşedinţi ai României, în împrejurări asemănătoare, şi dacă domnul Ponta şi domnul Zgonea – două minţi şi strălucite şi înfrăţite văd în chestiunea asta – consideră că problema politică a României este cum să-i ia bucata aia de lemn de sub fundul domnului Băsescu, dom’le nu mă interesează această luptă. Să-l ţină în braţe, să facă ce vor, dar e jenant. Nu se poate să stăm să dezbatem asemenea lucruri„, a afirmat Antonescu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a explicat la acel moment: „Acel jilţ îl avem în protocolul de stat pentru preşedintele statului. Preşedintele statului are două momente solemne când vine în Parlament, fie folosim această metodă de a pune un jilţ să stea, că este preşedintele statului român, fie folosim cealaltă metodă în care domnia sa, fiind parte a Executivului, este în partea stângă a prezidiului, primul este preşedintele statului şi cel de-al doilea este prim-ministru. Dar aşa a dorit domnia sa. Domnia sa a transmis acest mesaj. Eu sunt obligat să respect cererea de protocol”.

Joi, mai mulţi reprezentanţi ai Curţii de Conturi au fost decoraţi la Palatul Cotroceni. Pe 26 mai, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de decorare a preşedintelui Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, cu Ordinul Naţional ”Steaua României” – în grad de Ofiţer.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului i-a conferit lui Nicolae Văcăroiu Ordinul Naţional ”Steaua României” – în grad de Ofiţer, ”cu prilejul aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Curţii de Conturi a României, pentru excelenţa, recunoscută la nivel internaţional, de care a dat dovadă în coordonarea actului de control, contribuind la eficientizarea modului de utilizare a resurselor financiare ale statului”.

Totodată, şeful statului a decorat mai mulţi reprezentanţi ai Curţii de Conturi, ”pentru integritatea, dăruirea şi profesionalismul de care au dat dovadă în exercitarea actului de control, contribuind, pe această cale, la mai buna întrebuinţare a resurselor financiare ale statului”.

 

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Cine e fostul fotbalist de la Steaua care a găzduit-o pe Zoia Ceaușescu, după Revoluție. Cum vede acum gestul său
Capital.ro
Reguli la bloc 2026. Proprietarii de apartamente trebuie să ceară aprobare. Nu e permis fără acordul vecinilor
Playtech.ro
Guvernul anunță reducerea cu 50% a impozitului pe proprietate. Cine sunt românii care vor beneficia de această măsură
Adevarul
Mobilizare pentru Autostrada Bucureștiului: circulăm la vară pe A0 între A2 și A3. Stadiul lucrărilor
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Legenda Stelei, atac necruțător: ”FCSB nu a avut adversar când a luat titlurile! Neubert e mai important decât Charalambous și Pintilii, pe el nu îl pune la punct nimeni”
MediaFlux
Românii vor primi 1.200 de lei pe an pentru energie și gaze. Schema care ar putea înlocui plafonarea
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil