Traian Băsescu: Nu puteam candida în calitate de suspect. Voi face publică povestea din acest dosar

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat sâmbătă, la Bistrița, cu ocazia lansării candidaților din partea Partidului Mișcarea Populară la alegerile locale, că a ales să nu candideze pentru funcția de primar al Capitalei pentru că nu ar fi putut face acest lucru având calitatea de suspect într-un dosar în care este acuzat de spălare de bani.
Iulian Tudor
23 apr. 2016, 12:16
Traian Băsescu: Nu puteam candida în calitate de suspect. Voi face publică povestea din acest dosar

„Este o mizerie fără limite, dar plecați de la premisa că, la sfârșitul mandatului, am făcut afirmația că am îngenuncheat vechiul sistem, dar nu l-am făcut să dispară. El s-a manifestat premergător înscrierii mele în cursa pentru Primăria Capitalei și m-a pus în fața unei situații imposibile, și anume să candidez în calitate de suspect — lucru pe care nu-l puteam accepta, pentru că mi-aș fi negat tot mandatul meu de zece ani la Cotroceni. Ce vă pot garanta, însă: este o minciună, un mod de a rezolva problemele politice pe care cei care încă se mai hrănesc din învățăturile lui Voiculescu, dar și slugile lui din instituțiile statului, îl fac. Este un joc murdar”, a afirmat Băsescu.

OFICIAL! Robert Turcescu, candidatul PMP la Primăria Capitalei. Băsescu: Calitatea de suspect m-a împiedicat să candidez

Liderul PMP le-a spus celor aproximativ 400 de membri și simpatizanți ai partidului veniți la întâlnirea de la Bistrița că va face publică „povestea” din acest dosar în zilele următoare și că a preferat să nu mai candideze, pentru a nu crea probleme de imagine partidului.

„Nu voi ezita, în zilele următoare, să fac publică povestea, dar nu e cazul să ne amărâm ziua de azi. Ce n-am putut accepta este ceea ce v-am spus: să candidez negându-mi mandatul, să mă aflu în această campanie într-un grup, alături de toți penalii PSD și PNL care vor candida, și să se spună că Băsescu e în aceeași categorie cu Piedone, cu Olguța Vasilescu, cu toți primarii urmăriți penal care vor candida. Nu puteam accepta acest lucru și aș fi contrazis chiar filosofia de a fi a acestui partid tânăr. V-aș fi făcut necazuri”, a explicat Băsescu.

Traian Băsescu a adăugat că în acest dosar „nu au cum să fie denunțuri”, dând ca exemplu activitatea sa din ultimii 20 de ani în importante funcții ale statului, și că speră că Parchetul General se va pronunța până la alegerile din toamnă.

Traian Băsescu a fost însoțit la evenimentul de lansare a candidaților PMP la alegerile locale de la nivelul județului Bistrița-Năsăud de prim-vicepreședintele Cristian Diaconescu și de secretarul general Dorel Onaca.

Președintele PMP, Traian Băsescu, a confirmat pe 20 aprilie că a fost informat de Parchetul General că este suspect de spălare de bani într-un dosar privind achiziția unui teren și precizează că se va prezenta în fața procurorilor imediat ce va fi citat, adăugând că în acest dosar, în luna iunie 2012, același parchet a dispus neînceperea urmăririi penale.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT