Traian Băsescu, referitor la acţiunea CNSAS: O să văd dosarul la instanţă şi după aceea voi avea o poziţie publică

Preşedintele de onoare al PMP, senatorul Traian Băsescu, a afirmat vineri, la Iaşi, fiind întrebat de jurnalişti cu privire la informaţia conform căreia a fost trimis în judecată de CNSAS pentru că ar fi colaborat cu securitatea din perioada comunistă, că va avea o poziţie publică după ce va vedea dosarul din instanţă.
Romania TV
10 mai 2019, 14:37
Traian Băsescu, referitor la acţiunea CNSAS: O să văd dosarul la instanţă şi după aceea voi avea o poziţie publică

„Sunt la a cincea adeverinţă. Înţeleg că colaborare, colaborare, dar nu există un angajament. O să mă duc la instanţă să văd dosarul şi după aceea voi avea o poziţie publică”, a răspuns jurnaliştilor Traian Băsescu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi.

Potrivit unor informaţii publicate joi de presa centrală, citând surse neidentificate, dosarul de la CNSAS identificat cu privire la Traian Băsescu ar conţine doar coperţile, însă două note informative ar fi fost descoperite în dosarele altor persoane care aveau dosare de urmărire informative.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a anunţat, joi, că a introdus o acţiune în instanţă pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii în cazul unui parlamentar.

„Note de Constatare – Colaboratori ai Securităţii: Colegiul a aprobat Nota de Constatare şi a dispus introducerea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a acţiunii în constatare pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, pentru următoarea categorie de persoane: art. 3 lit. b, art. 5 alin.1 (deputat sau senator în Parlamentul României, membru în Parlamentul European) – 1 persoană”, se arată într-un comunicat al CNSAS transmis AGERPRES.

Conform aceleiaşi surse, decizia de sesizare a instanţei a fost luată în şedinţa CNSAS de joi.

De asemenea, CNSAS a precizat vineri că, potrivit legii, verifică din oficiu candidaţii la alegerile europarlamentare.

Fostul primar al capitalei şi preşedinte al României a primit până acum de la CNSAS, începând de la începutul anilor 2000, cinci adeverinţe de necolaborare cu securitatea. Traian Băsescu deschide lista PMP pentru alegerile europarlamentare din 26 mai.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
A venit decizia în cazul lui Jesus Owono! Spaniolii nu au avut milă de portarul care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România