Traian Băsescu: România trebuia să fie într-un stadiu foarte avansat în a negocia cu Regatul Unit viitorul relaţiei bilaterale

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că România trebuie să fie foarte atentă cum îşi gestionează în continuare relaţia bilaterală cu Marea Britanie şi că trebuia deja să fie într-un stadiu foarte avansat în a negocia cu Regatul Unit viitorul acestei relaţii.
Romania TV
21 mart. 2019, 17:45
Traian Băsescu: România trebuia să fie într-un stadiu foarte avansat în a negocia cu Regatul Unit viitorul relaţiei bilaterale

„A fost obiectivul ambelor părţi, şi al Regatului Unit şi al Uniunii Europene, să fie o ieşire coordonată cu o perioadă de tranziţie de doi ani. Deocamdată Parlamentul britanic nu a acceptat acordul, Theresa May a cerut deja oficial o extindere a termenului de ieşire până pe 30 iunie, deci încă trei luni. (…) Lucrurile sunt mult mai complicate în ceea ce priveşte România şi Marea Britanie, decât în ceea ce priveşte Marea Britanie şi alte state membre. Eu am semnat cu Tony Blair un parteneriat strategic cu Marea Britanie, lucru pe care l-am făcut şi cu Statele Unite în acel concept de axă de securitate Bucureşti-Londra-Washington. România trebuie să fie foarte atentă cum îşi gestionează relaţia bilaterală în continuare, pentru că Marea Britanie ne-a fost întotdeauna un partener atunci când a fost vorba de securitate şi v-aş aminti şi că a fost ţara care ne-a susţinut fără rezerve pentru intrarea şi în NATO şi în Uniunea Europeană. Ca atare, în opinia mea, România trebuia să fie deja într-un stadiu foarte avansat în a negocia cu Regatul Unit viitorul relaţiei bilaterale, care trebuie să rămână strânsă”, a susţinut Traian Băsescu, potrivit Agerpres.

Fostul preşedinte a spus că în continuare şi-ar dori ca în Marea Britanie să se organizeze un nou referendum cu privire la Brexit, fiindcă a sperat întotdeauna ca ieşirea din Uniunea Europeană a acesteia să nu se producă.

„Eu mi l-aş dori (referendumul, n.r.). Tot timpul am sperat că dezastrul nu se va produce, pentru că este un dezastru din punctul de vedere al credibilităţii, economic, securitar, din toate punctele de vedere. (…) Speram că Parlamentul va decide un nou referendum, nu neapărat ca să contrazică primul referendum, ci pe fondul faptului că parlamentul a spus ‘nu’ oricărei forme de ieşire fără acord. Să fie supus referendumului conţinutul acordului, ca să nu fie contrazicerea celuilalt referendum. Şi dacă britanicii nu vor fi de acord cu conţinutul acordului, pe fondul faptului că Parlamentul a votat respingerea ideii de ieşire fără acord, lucrurile ar putea să meargă înainte”, a afirmat Băsescu.

Traian Băsescu a participat joi, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş, la dezbaterea „România şi perspectivele Uniunii Europene”.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
CFR Cluj, decizie de ultimă oră după întâlnirea cu președintele Iuliu Mureșan: „Suntem oameni maturi, ne-am înțeles!”. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu nu are nicio șansă! Ce se va întâmpla dacă AUR îl va propune premier
Playtech.ro
De ce nu reușești să vinzi un apartament, chiar dacă pare atractiv. Problemele pe care cumpărătorii le observă imediat
Adevarul
Val de reacții la mesajul angajatei care lucrează de pe plajă. „O zi normală și productivă de lucru, într-un decor neobișnuit”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
'67 vs. 70'. Un maratonist celebru l-a ironizat pe Gigi Becali. Ce a putut să scrie despre patronul FCSB
MediaFlux
Putin anunță sfârșitul războiului din Ucraina. Când ar vrea sa se întâlnească cu Zelenski
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi