Traian Băsescu va fi operat după ce a făcut AVC. Ultima fotografie postată de Ioana Băsescu

Traian Băsescu urmează să fie supus unui intervenţii chirugicale la un spital privat din străinătate. Fostul preşedinte al României a suferit un AVC după ce a aflat sentinţa judecătorilor ÎCCJ care au stabilit că a fost colaborat al Securităţii.
Filip Stan
25 mart. 2022, 17:21
Traian Băsescu va fi operat după ce a făcut AVC. Ultima fotografie postată de Ioana Băsescu

Traian Băsescu va fi operat la o clinică privată din străinătate după ce a făcut accident vascular cerebral. Fostul preşedinte se află în prezent internat într-un spital din Bruxelles.

Traian Băsescu s-ar fi simţit rău, potrivit inpolitics.ro. Întrucât au apărut complicații la plămâni şi la inimă, medicii l-au internat de urgenţă la un spital din Bruxelles şi urmează să fie operat.

Traian Băsescu a mai fost operat în 2022 în Franța la spitalul Charles de Gaulle din Paris, unde medicii l-au supus unei operații de transplant de aortă.

„Eu am făcut o operație în care m-a operat un chirurg foarte tânăr care a ajuns profesor șef de secție. Mi-a înlocuit aorta. O operație pe care nu o putea face nimeni. Nu era român, dar nici francez. Acest profesor, deși foarte tânăr nu a fost cenzurat de sistemul de profesori care este la noi și care nu lasă niciun tânăr să se ridice”, a declarat Traian Băsescu, citat de EVZ.

Problemele de sănătate ale fostului preşedinte ar fi apărut după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a menținut miercuri decizia instanței de fond și a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității. În urma deciziei Instanţei, fostul preşedinte pierde toate beneficiile pe are le are un fost şef de stat din România. 

Deocamdată familia lui Traian Băsescu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la starea de sănătate a fostului preşedinte.

În urmă cu câteva ore, fiica cea mare a lui Traian Băsescu a postat pe Instagram o fotografie alb-negru în care apare alături de tatăl ei. Este o fotografie de la nunta ei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT