Transgaz: Neparticiparea Ungariei la BRUA faza II nu va afecta proiectele de pe teritoriul României

Operatorul naţional de transport gaze din Ungaria - FGSZ - a notificat Transgaz (România) că nu va participa la faza a doua a proiectului BRUA. În aceste condiţii, Transgaz a precizat, luni, că proiectele asumate privind dezvoltarea pe teritoriul României a infrastructurii BRUA „rămân neafectate”.
Romania TV
24 iul. 2017, 18:27
Transgaz: Neparticiparea Ungariei la BRUA faza II nu va afecta proiectele de pe teritoriul României

„La data de 18 iulie 2017, Transgaz a primit o scrisoare din partea operatorului sistemului naţional de transport gaze naturale al Ungariei – compania FGSZ – referitoare la procesul de sezon deschis angajant planificat să se desfăşoare pentru alocarea capacităţilor aferente coridorului de transport gaze naturale România – Ungaria – Austria. Prin această scrisoare am fost informaţi asupra faptului că FGSZ nu poate derula procedura planificată din cauza lipsei aprobării necesare din partea Consiliului de Supraveghere al companiei, motivată de probleme de eficienţă economică”, se arată într-un comunicat al Transgaz.

Partea ungară a propus în schimb, derularea procesului de sezon deschis angajant doar pentru punctul de interconectare RO-HU, urmând ca volumul de gaze de 4,4 mld.mc/an, care ar proveni dinspre România să fie distribuit din Ungaria înspre Slovacia, Ucraina, Croaţia sau Serbia. În paralel, FGSZ ar urma să continue discuţiiile cu operatorul de transport gaze din Austria (Gas Connect) pentru a identifica în continuare posibilităţi de transport fizic dinspre Ungaria înspre Austria.

„În contextul situaţiei descrise şi analizând această propunere, Transgaz informează acţionarii şi potenţialii investitori regionali că, din perspectiva companiei, obiectivele şi proiectele asumate privind dezvoltarea pe teritoriul României a infrastructurii BRUA rămân neafectate”, precizează partea română.

Transgaz mai menţionează că va avea în vedere ca planificarea şi desfăşurarea procesului de sezon deschis să ţină seama de toate obiectivele pe care coridorul BRUA şi le-a propus, inclusiv pentru asigurarea alimentării sale cu gazele prezumat a fi produse în Marea Neagră. „Având în vedere importanţa proiectului BRUA la nivel naţional, regional şi european,Transgaz va acţiona astfel încât să nu fie afectat în niciun fel termenul de începere a operării comerciale a acestei surse de gaze”, precizează compania.

Proiectul BRUA este dezvoltat în contextul diversificării surselor de alimentare cu gaze naturale a ţărilor europene, creşterii securităţii alimentării cu gaze naturale a României prin acces la noi surse, facilitării accesului pieţei din Centrul şi Sud-Estul Europei la resursele de gaze naturale din regiunea Caspică. Proiectul va asigura:
– pe direcţia Bulgaria o capacitate de transport în ambele sensuri de curgere de 1,5 miliarde mc/an;
– pe direcţia Ungaria o capacitate de transport de 1,75 miliarde mc/an în faza I şi 4,4 miliarde mc/an în faza II.

În prezent Transgaz se află în plin proces de implementare a fazei I a proiectului, beneficiind şi de suportul financiar din partea Uniunii Europene.

„Transgaz va acţiona pentru realizarea acestui proiect în condiţii de eficienţă economică şi într-un timp cât mai scurt, în conformitate cu obiectivele stabilite la nivelul Uniunii Europene. Aceasta este o confirmare clară a faptului că Transgaz îşi respectă riguros angajamentele europene, programele de dezvoltare a infrastructurii, inclusiv în ceea ce priveşte asigurarea capacităţii de export”, precizează compania.

SNTGN Transgaz SA Mediaş este operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport (SNT) gaze naturale şi asigură îndeplinirea strategiei naţionale privind transportul intern şi internaţional al gazelor naturale şi dispecerizarea gazelor naturale, precum şi cercetarea şi proiectarea în domeniul specific activităţii sale.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Pe mâinile lor pot ajunge FCSB, Dinamo și Rapid! Cu ce se ocupă copiii patronilor milionari din SuperLigă
Capital.ro
Lăsatul Secului de Crăciun 2026: Tradiții și obiceiuri păstrate înaintea celor 40 de zile de post
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România