Tratată de CANCER, fără să fie bolnavă. Un laborator i-a încurcat analizele

Neglijenţa unor doctori i-a furat unei femei un an din viaţă. Cineva i-a încurcat în laborator probele. Femeia a aflat că are cancer în stadiu 3. A urmat un tratament dur, cu citostatice timp de 6 luni, până când un doctor a descoperit că probele nu sunt toate ale ei. După aproape un an de tratament şi de chin, Adina a aflat că n-a avut de fapt niciodată cancer. Iar femeia ale cărei probe au fost încurcate, declarată sănătoasă după rezultatul biopsiei, a murit între timp, pentru ca n-a aflat niciodată că e bolnava.
Romania TV
24 mai 2012, 19:27
Tratată de CANCER, fără să fie bolnavă. Un laborator i-a încurcat analizele

O greşeală aparent banală a unei asistente sau doctoriţe a schimbat destinul unei femei lovite oricum crunt de sistemul medical din România.

Adina a repetat testele şi la o clinică privată, dar cum probele pe care le a prezentat au fost date de la Spitalul „Sfântul Ioan”, rezultatul a fost acelaşi: CANCER. A început tratamentul cu citostatice şi au urmat ŞASE luni de calvar şi pentru ea şi pentru familia ei. Mai ales că şi fiica ei a murit în urmă cu cinci ani.

„Şase luni am luat aceste citostatice şi efectele au fost groaznice. Îţi cade părul, ai greţuri, nu te mai simţi om. Citostaticele te dezumanizează total”, povesteşte Adina.

A aflat că nu are cancer după un test ADN, s-a adeverit că probele de la analize nu-i aparţineau. „De la IML mi-au spus că boala era într-un stadiu avansat şi că cine avea acel diagnostic nu avea cum să supravieţuiască fără tratament”, mai spue Adina.

Procuratura deschide anchetă. Colegiul medicilor la fel. Sideraţi, medici de la „Mina Minovici” trimit hârtie oficială către Colegiul Medicilor în care spun clar că este vorba de o eroare medicală fără precedent. De doi ani, Colegiul Medicilor nu a dat niciun răspuns.

Statul a cheltuit cu tratamentul Adinei sute de milioane de lei. Efectul citostaticlor a fost devastator pentru un trup sănătos.

 

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Noi emoții pentru Gică Hagi înainte de meciul cu Suedia? Ce s-a întâmplat cu un jucător în startul antrenamentului. Foto + Video
Capital.ro
Creșterea pensiilor de la 1 ianuarie 2027. Apar noi scenarii pentru seniori
Playtech.ro
Cât costă să pregătești mașina pentru iarnă în 2026. Anvelope, antigel, baterie și lichid de parbriz
Adevarul
De ce agențiilor de rating nu le pasă dacă avem guvern nou: „Verdictul lor nu e suficient”. Explicațiile unui economist de top
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
”Balaci, Dobrin sau Hagi?” Legenda Stelei a surprins: ”Ați uitat de el. A fost un jucător enorm!”
MediaFlux
Schimbarea momentului privind bancomatele din România. Băncile, obligate să elibereze la bancomat și pentru clienții altor bănci sume personalizate
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte