„Treapta a noua”, sau cum să te ierţi pe tine înainte de a-i ierta pe ceilalţi

Spectacolul „Treapta a noua“, scris de dramaturgul american Tom Ziegler, este un thriller în care personajele se abandonează propriilor disperări, care par fără liman, consideră regizoarea Anca Maria Colţeanu. Piesa face o analiză profundă a efectelor alcoolismului, care înstrăinează mintea de corp şi năruie normalitatea din relaţiile familiale. 
Romania TV
06 feb. 2019, 18:19

La Bulandra, în sala din Grădina Icoanei, spectacolul „Treapta a noua“ spune povestea unei  mame alcoolice care îşi părăseşte fiica, iar după ani, încearcă să reînnoade relaţia dintre ele, înţelegând că înainte de a-i ierta pe ceilalţi, trebuie să se ierte pe ea însăşi. 

„Treapta a noua“ e despre vina tragică regăsită în vina contemporană şi despre fragilitatea fiinţei, scrie Adevărul.ro într-o cronică. Totul se întâmplă într-un apartament din Chicago, unde o mamă încearcă să-şi refacă relaţia cu fiica sa de 16 ani. O are alături pe prietena ei şi o fată de la un centru de asistaţi sociali. Pe scenă, se perindă patru personaje feminine, apăsate de tăcere şi de trecut, în spaţii deschise de nişte uşi, imaginate de arhitectul Octavian Neculai.  Spectacolul redă o poveste dureroasă – spusă cu umor – despre vină, singurătate şi conştiinţă, despre asumare şi despre deznădejde.  Vina este generalizată, e aproape imposibil să mai faci diferenţa dintre victimă şi călău. 

„Treapta a noua“

traducerea şi adaptarea scenică: Anca Maria Colţeanu

Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu

de Tom Ziegler

Regie: Anca Maria Colţeanu

Scenografie: Octavian Neculai

Muzică: Ovidiu Savu Ioniţă

Coregrafie: Andreea Novac

Cu: Manuela Ciucur, Catinca Maria Nistor, Oana Ştefănescu, Adela Bengescu

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Cristina Pucean, gest sfâșietor de 1 Iunie la mormântul nepoțelului. Cele mai emoționante imagini
Fanatik.ro
Clasamentul banilor din SuperLiga! Dinamo, CFR Cluj și Rapid stau mai prost decât o nou-promovată!
Capital.ro
A murit un actor celebru din serialul Twin Peaks. Avea doar 44 de ani: O pierdere ce va fi resimțită de foarte mulți oameni
Playtech.ro
România, în topul țărilor europene unde aerul condiționat este un lux. Câți oameni nu își permit să își răcorească locuința
Adevarul
Imagini șocante cu un student care a murit încătușat de polițiști în timp ce făptașul era lăsat liber: „Nu cred că ai fost înjunghiat, amice”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Un an fără Teodora Marcu. Imaginile care sfâșie sufletul de la mormântul tinerei ucise. Ce a făcut familia în locul în care timpul pare că s-a oprit
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
Cum arată Mircea Sandu după ce s-a confruntat cu noi probleme de sănătate. Apariție la Tribunalul București: ”Burleanu și FRF au deschis o acțiune împotriva mea”
MediaFlux
Schimbare la Hidroelectrica. Compania anunță o modificare importantă pentru toți clienții
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți