Trei accidente în lanţ, pe autostradă, în Franţa. Un mort şi aproximativ zece răniţi

Zece persoane au fost rănite, joi dimineaţă, în trei accidente produse în lanţ  pe autostrada A 16 din nordul Franţei, în apropiere de frontiera cu Belgia.  A avut loc şi un schimb de focuri cu poliţia, iar o persoană a murit.
Filip Stan
05 mai 2016, 10:35
Trei accidente în lanţ, pe autostradă, în Franţa. Un mort şi aproximativ zece răniţi

Accidentele s-au produs într-o operaţiune de urmărire a poliţiei, în apropiere de frontiera cu Belgia. Presa franceză informase iniţial că există cel puţin un mort şi şapte răniţi în urma acestui eveniment rutier, însă ulterior numărul răniţilor a ajuns la cel puţin zece răniţi, scrie Le Figaro. 

Circulaţia pe ambele sensuri ale autostrăzii pe care s-au produs cele trei accidente în lanţ a fost închisă pe ambele sensuri.

Primul accident a avut loc la ora locală 05.40. După câteva minute a urmat al doilea accident în care au fost implicate un Audi înmatriculat în Marea Britanie şi mai multe maşini ale poliţiei belgiene.

Poliţiştii au tras focuri de avertisment în direcţia suspecţilor, însă aceştia nu au oprit. Maşina care circula cu o viteză de peste 200 km pe oră s-a proiectat în cele două maşini implicate în primul accident.

Doi dintre cei patru pasageri ai autoturismului Audi înmatriculat în Marea Britanie au fost răniţi de gloanţe.
Unii dintre răniţi au fost transportaţi de un elicopter la un spital din Lille.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
ANM a emis cod galben de furtuni. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe zone
Fanatik.ro
Scandal uriaș sub ochii lui Florin Tănase în Cipru! Antrenorul său a fost eliminat, iar fanii au aruncat cu sticle spre arbitri. Video
Capital.ro
Horoscop financiar 14–20 septembrie. Banii vin pe neașteptate pentru unele zodii
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Becali l-a ofertat pe componentul Generației de Aur, dar acesta a refuzat să vină la FCSB
MediaFlux
1.200 de lei în plus la pensie. Casa de Pensii anunță categoria de români care primește mai mult
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului