Trei angajate ale unui centru financiar din Giurgiu, cercetate pentru delapidare

Trei angajate ale Centrului Financiar Liceu "Tudor Vianu", din Giurgiu, care şi-au însuşit nelegal din bugetul instituţiei aproape 360.000 lei, sunt cercetate penal pentru delapidare, neglijenţă în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi fals intelectual la legea contabilităţii.
Romania TV
19 nov. 2012, 19:31
Trei angajate ale unui centru financiar din Giurgiu, cercetate pentru delapidare

Potrivit reprezentanţilor IPJ Giurgiu, cazul a fost soluţionat de poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor, iar activitatea infracţională a celor trei
persoane s-a desfăşurat timp de un an şi patru luni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Sunt persoane cu vârste între 43 şi 61 ani, funcţionare în cadrul unei instituţii din municipiul Giurgiu. Ele, în perioada septembrie 2010-2011, şi-au însuşit nelegal din bugetul instituţiei, bani sub formă de salarii prin plăţi multiple pe carduri şi prime de instalare, falsificând documente justificative, respectiv dispoziţii de plată şi state de plată, indemnizaţii de concedii de odihnă şi salarii fără întocmirea documentelor justificative. Poliţiştii, împreună cu specialişti din cadrul Curţii de Conturi Giurgiu, au stabilit că, în perioada supusă controlului, şi-au încălcat atribuţiunile de serviciu prin nestabilirea, neevidenţierea, neurmărirea şi neîncasarea veniturilor proprii din chirii, prejudiciul fiind de 357.686 lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, comisarul Cristian Şuţă.

Persoanele suspecte au fost reţinute pe bază de ordonanţă pentru delapidare, neglijenţă în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi fals intelectual la legea contabilităţii. Ulterior, magistraţii Judecătoriei Giurgiu au respins propunerea procurorilor de arestare preventivă a acestora, dispunând cercetarea lor în stare de libertate.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Dacă faci atac de panică, folosește acest truc simplu! Te poate calma instant
Fanatik.ro
Mama lui Lamine Yamal, în vizorul oamenilor datorită prezenței sale pe stadion. A profitat din plin de călătoria în SUA
Capital.ro
Inteligența artificială schimbă modul în care elevii învață. Profesorii recunosc că le este tot mai greu să evalueze cunoștințele reale
Playtech.ro
O nouă taxă de aproape 1 leu pe litrul de carburant, în discuție la nivelul UE. România se opune măsurii
Adevarul
Conflict la vârful puterii în Ucraina. Sîrski îi răspunde lui Fedorov: „Datorită apărării Kievului, astăzi se pot ține briefinguri”. Budanov face un apel disperat la unitate
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Galați, găsită fără suflare în casa concubinului ei. Era moartă de două săptămâni
iamsport.ro
Ioan Andone și-a stăpânit cu greu lacrimile! Răzvan Lucescu: ”Pe tata nu îl mai pot suna, dar dacă aș suna pe cineva acum, ar fi nea Ando”
MediaFlux
Se modifică acordarea de vize pentru români. SUA introduce perioadă de valabilitate
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România