Trei elevi ai Colegiului Naţional „Octavian Goga” din Sibiu au realizat un sistem performant de economisire a energiei electrice

Trei elevi ai Colegiului Naţional "Octavian Goga" din Sibiu, sub coordonarea profesoarei Florentina Ileşan, au câştigat un premiu de 4.500 de lei, din partea unei companii multinaţionale, cu proiectul "Sistem de economisire a energiei electrice", prin care au conceput un sistem inteligent pe bază de bariere în infraroşu prin care se controlează în mod automat luminile dintr-o locuinţă şi care ţine evidenţa numărului de persoane din încăpere, potrivit unui comunicat de presă remis marţi, AGERPRES.
Romania TV
09 apr. 2019, 15:44
Trei elevi ai Colegiului Naţional

Alexandru Rădac, Daniel Marpozan şi Codrin Muntean, elevi în clasa a X-a, la matematică-informatică, la Colegiul Naţional „Octavian Goga”, au spus că urmează să instaleze acest sistem inteligent acasă la unul dintre ei. Practic, este vorba de un modul care se montează pe uşa de la intrare şi care monitorizează nevoia de electricitate, în funcţie de numărul de persoane dintr-o încăpere, informează Agerpres.

„Echipa noastră a realizat o machetă în acest sens, însă aducem şi soluţii complete, care vor putea fi implementate în orice casă. Pe lângă macheta realizată, am integrat şi o aplicaţie cu ajutorul căreia avem control asupra locuinţei, oriunde ne-am afla”, se arată în descrierea proiectului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Are două viteze, încet și foarte încet, dar Hagi îl convoacă mereu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după CFR Cluj- U Craiova 0-0
Capital.ro
Ai lucrat cu jumătate de normă? Când un an de muncă part-time înseamnă un an la pensie și când se calculează diferit
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT