Trei militari NATO ucişi în Afganistan, într-un atentat comis de un kamikaze călare pe un măgar

Trei militari NATO şi un interpret afgan au fost ucişi marţi de către un atacator sinucigaş, călare pe un măgar, care s-a detonat la trecerea unui convoi militar, în provincia Wardak, la sud-vest de Kabul, au anunţat surse concordante, relatează AFP.
Romania TV
23 iul. 2013, 10:08
Trei militari NATO ucişi în Afganistan, într-un atentat comis de un kamikaze călare pe un măgar

„Un kamikaze călare pe un măgar s-a detonat la trecerea unui convoi al forţelor afgane şi străine. Trei militari străini au fost ucişi, patru militari afgani au fost răniţi, iar un interpret afgan a murit”, a declarat pentru AFP Ataullah Khogyani, un purtător de cuvânt al Guvernului provincial din Wardak.

Forţa internaţională NATO în Afganistan (ISAF) a confirmat, într-un comunicat, moartea a trei militari, fără să le precizeze naţionalitatea.

Atacul nu a fost revendicat până marţi la prânz. Atentatele sinucigaşe reprezintă una dintre „armele” de predilecţie ale insurgenţilor.

Provincia Wardak este un fief al talibanilor, care luptă de la îndepărtarea lor de la putere, în 2001, împotriva Guvernului afgan şi unei coaliţii internaţionale de aproximativ 100.000 de militari, dintre care majoritatea sunt americani.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT