Trei români, printre care o fetiţă de cinci ani, au murit loviţi de un tren, în Marsilia

Un cuplu de români şi fiica lor au murit sâmbătă seara după ce au fost loviţi de un tren la ieşirea dintr-o gară din Marsilia, în sudul Franţei, în timp ce mergeau pe liniile de cale ferată, au anunţat surse concordante, citate de Liberation, în ediţia electronică.
Romania TV
13 ian. 2013, 11:21
Trei români, printre care o fetiţă de cinci ani, au murit loviţi de un tren, în Marsilia

Potrivit unei surse din cadrul poliţiei, este vorba despre o familie de români, respectiv un bărbat născut în 1982, o femeie născută în 1985 şi fiica lor născută în 2007, care locuiau în apropierea zonei în care a avut loc accidentul.

Accidentul s-a produs la ora 18.10 (19.10 ora României), în timp ce un tren TER părăsea Saint-Joseph, din arondismentul 15, îndreptându-se spre Aix-en-Provence.

Traficul feroviar a fost întrerupt pe sensul Saint-Antoine-Aix până în jurul orei 22.30 (23.30 ora României). Trenurile au putut circula normal pe sensul Aix-Saint-Antoine.

Preşedintele Regiunii Paca, Michel Vauzelle, şi-a exprimat „emoţia” după acest „accident dramatic”. „Gândurile şi sentimentele mele merg către familia şi rudele lor, cărora le transmit sincere condoleanţe”, a declarat el într-un comunicat. „Acest accident dramatic trebuie, o dată în plus, să ne amintească pericolul extrem legat de traversarea şi circulaţia pe liniile de cale ferată şi necesitatea sensibilizării frecvente a cetăţenilor noştri cu privire la riscurile pe care şi le asumă”, a adăugat el.

La 30 decembrie, un bărbat şomer, în vârstă de 39 de ani, care mergea cu câinele său pe calea ferată în apropiere de gara din Béziers (Hérault), a fost lovit mortal de un tren.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT