Trei tineri au fost reţinuţi după ce au agresat două persoane într-o scară de bloc din Bucureşti

Trei tineri au fost reţinuţi de poliţişti pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice şi lovire sau alte violenţe, după ce au agresat două persoane în scara unui bloc din sectorul 4 al Capitalei.
Romania TV
03 feb. 2018, 10:59
Trei tineri au fost reţinuţi după ce au agresat două persoane într-o scară de bloc din Bucureşti

„În seara zilei de vineri, persoana vătămată şi un prieten aflat în vizită au atras atenţia mai multor tineri că sunt prea zgomotoşi şi deranjează liniştea locatarilor. Ca urmare a acestei discuţii, patru tineri din grup au exercitat acte de violenţă faţă de cele două persoane, lovindu-le cu pumnii şi picioarele”, informează un comunicat al DGPMB.

În cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, poliţişti din cadrul DGPMB au depistat şi identificat cele patru persoane, în urma plângerii formulate de una dintre victime.

„În urma administrării probatoriului, trei dintre cei patru agresori au fost reţinuţi de poliţişti, cercetările fiind continuate de Secţia 26 Poliţie sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburare a liniştii şi ordinii publice şi lovire sau alte violenţe”, se arată în comunicatul citat.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Marele vis al copilăriei lui David Popovici, dezvăluit chiar de campion: „În loc de Spider-Man, aveam tort cu cercurile olimpice!”
Capital.ro
Surpriza de pe piața muncii: meserii bine plătite pentru care nu ai nevoie de facultate
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Șoferii vor fi întrebați de unde vin și unde merg. Polițiștii vor să afle și scopul călătoriei
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte