Trei universităţi din România, în topul Round University Ranking

Universitatea de Vest din Timișoara este prezentă în anul 2018 pentru prima oară în clasificarea Round University Ranking, ocupând poziția 647 la nivel mondial și poziția 3 la nivel național.  Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din București sunt, de asemenea, în top.
Alina Costache
12 apr. 2018, 05:29
Trei universităţi din România, în topul Round University Ranking

„Pentru clasificarea din 2018 au fost analizate 783 de universități din 74 de țări, numărul acestora crescând față de anul 2017 (763 universități din 72 de țări). Potrivit rezultatelor obținute la cele patru categorii de indicatori, în zona cercetării UVT ocupă locul 2 la nivel național și locul 588 la nivel mondial,” se arată într-un comunicat de presă al Universității. 

TOP INTEGRAL universităţi

Clasificarea Round University Ranking măsoară performanța universităților pe baza a 20 de indicatori de performanță grupați în 4 categorii – predare (40%), cercetare (40%), diversitate internațională (10%) și sustenabilitate financiară (10%) și 6 domenii de studii – științe umaniste, științe ale vieții, științe naturale, științe tehnice, științe sociale și științe medicale.

Numai alte două universități românești, prezente în top

Topul mondial Round University Ranking, publicat din 2013 de Agenția RUR Rankings din Moscova, a rezultat în urma analizei informațiilor furnizate de universități pe platforma studiului Global Institutional Profiles Project (GIPP) dezvoltat de Clarivate Analytics, a datelor bibliometrice / scientometrice extrase din bazele de date Web of Science Core Collection, Scopus, Google Scholar etc. şi prin interpretarea studiului privind reputația academică realizat prin intermediul Global Institutional Profiles Project (GIPP).

În această clasificare, alături de Universitatea de Vest din Timișoara sunt prezente doar alte două universități din România, ambele fiind membre ale Consorțiului Universitaria: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din București.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Jucătorii cu care pornește revoluția la FCSB. Gigi Becali: „Și lui îi fac contract”
Capital.ro
Poți fi concediat dacă refuzi să lucrezi peste program? Ce spune legea și ce despăgubiri pot primi angajații
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Horoscop 10 noiembrie 2026. Marțea în care o simplă întâmplare poate schimba totul! Cine are parte de o surpriză uriașă și ce zodii trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT