Trenul Regal a oprit la Braşov, unde a fost aşteptat de mii de oameni cu flori şi steaguri

Mii de braşoveni şi turişti cu flori şi steaguri tricolore au aşteptat Trenul Regal, joi, în gara din Braşov, oamenii spunând că a fost ”un moment unic în viaţă” şi că românii trebuie să aibă ”respect şi recunoştinţă pentru familia regală”. O turistă din Marea Britanie a afirmat că s-a aflat întâmplător la Braşov şi că nu ştia că este Ziua Naţională, dar că a fost impresionată să vadă familia regală vorbind cu oamenii.
Romania TV
01 dec. 2016, 13:30
Trenul Regal a oprit la Braşov, unde a fost aşteptat de mii de oameni cu flori şi steaguri

Trenul Regal a sosit în Gara Braşov la ora 12.04, fiind aşteptat de mii de braşoveni şi turişti.

Oamenii au adus flori şi steaguri tricolore şi le-au urat membrilor familiei regale „La mulţi ani!”.

Principesa Margareta şi principele Radu, însoţiţi de principesa Maria, au fost întâmpinaţi cu covorul roşu, cu intonarea imnului naţional şi cu muzică de fanfară, scrie news.ro.

Familia regală a coborât pe peronul gării şi a stat de vorbă cu oamenii, cărora le-a împărţit fotografii.

Cei prezenţi s-au declarat foarte bucuroşi de această vizită, spunând că a fost „un moment unic în viaţă”.

„Pentru mine a fost onoare să dau mâna cu Alteţele Regale şi să vorbesc cu ei. Trebuie să avem respect şi recunoştinţă pentru familia regală. A fost un moment unic în viaţă şi am ţinut neapărat să vin”, a spus Marian Istrate.

„Am avut foarte multe emoţii. Deşi am aproape 80 de ani nu am stat nicioadată atât de aproape de familia regală. Nu o să uit niciodată acest moment şi am primit şi o poză pe care o voi păstra toată viaţă”, a spus Elena Sasu.

Şi turiştii străini care se aflau în Gara Braşov au fost impresionaţi de eveniment.

„Nu am ştiut că este Ziua Naţională a României. A fost însă impresionant să vezi familia regală printre oameni, cum a stat de vorbă cu ei. A fost ceva foarte frumos. Mi-au dat şi mie lacrimile, deşi sunt străin”, a spus Marion Aldey, o turistă venită din Marea Britanie.

În judeţul Braşov, Trenul Regal a mai oprit la Codlea şi la Făgăraş.

Înainte de a ajunge la Braşov, Trenul Regal a oprit, joi dmineaţă, în gara din staţiunea Buşteni, unde a fost întâmpinat de aproximativ 500 de localnici şi turişti care au adus pe peronul gării tricolorul românesc şi însemnele Casei Regale. Principesa Margareta a spus că „ceea ce se întâmplă astăzi” este „un semn de continuitate şi devotament”.

Mieruri seară, Trenul Regal a staţionat în gara din Sinaia, unde timp de două ore a fost deschis publicului spre vizitare.

Reluarea călătoriilor cu trenul regal a avut loc după 64 de ani, în octombrie 2012, şi a condus familia la Alba Iulia.

Călătoria anuală a Trenului Regal a început miercuri din gara Sinaia şi se va încheia joi la Sibiu. Traseul celei de-a şasea călătorii regale cu trenul cuprinde oraşele Sinaia, Buşteni, Predeal, Braşov, Codlea, Făgăraş, Avrig şi Sibiu.

În trenul regal sunt prezenţi reprezentanţi ai familiilor regale ale Belgiei şi Bulgariei. Invitaţii de onoare ai Custodelui Coroanei vor fi regele Simeon al II-lea şi regina Margarita ai Bulgariei, precum şi Principele Lorenz al Belgiei.

Actualul tren regal i-a condus pe regina Maria şi regele Carol al II-lea în diverse comunităţi din ţară şi în călătoriile lor din străinătate. Trenul a adus-o pe regina-mamă Elena în ţară, în anul 1940, când s-a întors din exil. Regele Mihai a călătorit mult cu trenul regal în anii celui de-al Doilea Război Mondial. Majestatea Sa şi regina-mamă au vizitat Chişinăul, călătorind cu trenul regal. Tot trenul regal este cel care a purtat familia regală pe tragicul drum al exilului, în ianuarie 1948.

Lideri politici europeni şi nord-americani au fost musafiri ai trenului regal în anii 1948-1989.

Trenul regal, în al nouălea deceniu al existenţei sale, impecabil păstrat, cu o mare rezistenţă şi o remarcabilă calitate tehnică, continuă să servească naţiunea română, fiind unul dintre cele mai puternice simboluri regale şi ale Statului român.

Citeşte şi Trenul regal pleacă miercuri din gara Sinaia. Pe 15 şi 16 decembrie, familia regală face o nouă călătorie, pe traseul Bucureşti-Iaşi

 

DailyBusiness
Peste 120 de muncitori prinși la negru în doar cinci zile. Ministrul Florin Manole promite toleranță zero
Spynews
Lidia Buble, bătută pe stradă cu mătura! Cum a început scandalul: ”A început să dea în mine”
Bzi.ro
Carmen Brumă arată senzațional la 48 de ani! Vedeta ne spune de ce trebuie să slăbim imediat ce ne întoarcem din vacanță – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cine va fi noul selecționer dacă Mircea Lucescu va pleca? Lista de 3 nume a lui Răzvan Burleanu. Exclusiv
Capital.ro
Elena Udrea nu a dezamăgit. Imaginea care a trecut orice test: Nu renunță niciodată; e una dintre preferatele mele
Playtech.ro
Am voie să vopsesc gardul vecinului pe partea mea? Legea de care mulţi români nu ştiu
Adevarul
Cea mai mare armată din Europa, modernă doar pe hârtie. Tacticile Rusiei arată unde rămâne vulnerabilă Polonia
wowbiz.ro
Atac armat pe terasa unui restaurant din Texas: un mort și cinci răniți. Atacatorul este căutat de poliție
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Fostul mare campion al Universității Craiova a făcut infarct: „I s-a înfundat un vas de sânge”
Cancan.ro
Creierul afacerii “Air cocaine” de 20 mil.€ a aterizat în România! Coincidenţă? Greu de crezut: Frank Colin a venit în România de ziua fostei neveste!
iamsport.ro
Jignit de Lucescu, Banciu a venit cu replica: ”Un nou selecționer va îmbrăca haina naționalei săptămâna viitoare! A rămas cu frazele din vremea dictaturii lui Ioan Becali”
MediaFlux
Când se elimină CASS pentru pensii. Ministrul Muncii anunță termenul limită prevăzut de lege
stirilekanald.ro
Drama prin care trecea profesoara găsită spânzurată împreună cu fiul ei de 7 ani. Femeia și-ar fi ucis copilul înainte. Detalii șocante din anchetă
substantial.ro
Elena Lasconi acuză: anularea alegerilor a fost o lovitură de stat. „Nu veneau rușii, doar încurcam sistemul”