Trenurile circulă în condiţii de iarnă pe raza Regionalelor Bucureşti, Braşov, Craiova, Iaşi şi Galaţi

Trenurile circulă în condiţii de iarnă pe raza judeţelor afectate de vremea nefavorabilă, iar CFR SA a activat comandamentele locale de iarnă ale Regionalelor Bucureşti, Braşov, Craiova, Iaşi şi Galaţi, unde personalul feroviar intervine pentru curăţarea liniilor şi a macazurilor în staţiile unde se depune strat de zăpadă sau în linie curentă, pentru remedierea defecţiunilor.
Iulian Tudor
03 dec. 2014, 10:09
Trenurile circulă în condiţii de iarnă pe raza Regionalelor Bucureşti, Braşov, Craiova, Iaşi şi Galaţi

„Menţionăm că pe reţeaua feroviară interoperabilă nu sunt linii de cale ferată închise, însă garniturile aflate în grafic circulă în condiţii de iarnă pe raza judeţelor afectate de vremea nefavorabilă. Angajaţii companiilor feroviare sunt la dispoziţia călătorilor prin informarea permanentă despre circulaţia trenurilor aflate în grafic, precum şi prin intervenţia cu personal specializat, astfel încât traficul să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, pe toate rutele de cale ferată”, afirmă CFR SA.

Potrivit unui comunicat al companiei, probleme în circulaţia feroviară au fost înregistrate în cursul dimineţii pe Valea Prahovei, între staţiile Valea Largă şi Comarnic, după ce un copac s-a prăbuşit pe firul II, peste linia de contact, fiind întreruptă alimentarea cu energie electrică. Personalul feroviar a intervenit pentru tăierea copacului şi remedierea defecţiunii la linia de contact.

MERSUL TRENURILOR 2014-2015: Noul Plan va intra în vigoare începând cu data de 14 decembrie

De asemenea, trenul IR 1644 aflat în linie curentă a fost retras cu o locomotivă diesel în staţia Comarnic, de unde şi-a reluat călătoria cu tracţiune electrică. În urma acestui eveniment feroviar, trenul IR 1644 va ajunge la destinaţie cu o întârziere de peste 150 de minute.

„Menţionăm că celelalte garnituri înscrise în grafic au circulat pe firul I”, spune CFR SA.

CFR SA este compania naţională care administrează infrastructura feroviară publică şi desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
Antonio Folha, dat afară! “Curăț tot!” Neluțu Varga, furios după umilința CFR Cluj – Tromso 0-5. Exclusiv
Capital.ro
Cu ce riscuri ne putem confrunta în următorii ani. Ilie Bolojan vorbește despre ratingul României: Sper să putem trece la o perspectivă stabilă
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Rusia amenință din nou România. Mesaj sfidător de la Moscova: ”Va primi cu siguranță un răspuns adecvat”
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România