Tribunalul Bucureşti decide, joi, dacă întoarce la DNA dosarul de corupţie al Liei Olguţa Vasilescu

Tribunalul Bucureşti rejudecă, joi, procesul în urma căruia se va stabili dacă dosarul primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, se va întoarce la DNA sau dacă va începe judecata.  
Iulian Tudor
08 dec. 2016, 15:17
Tribunalul Bucureşti decide, joi, dacă întoarce la DNA dosarul de corupţie al Liei Olguţa Vasilescu

Magistraţii Tribunalului Bucureşti decid, joi, dacă dosarul în care sunt cercetaţi primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, Radu Preda şi Elena Daniela Popescu, se întoarce la DNA pentru refacerea rechizitoriului, după ce, iniţial, au fost excluse unele probe, potrivit Mediafax.

„Se rejudecă, din câte ştiu, dar doar punctul de vedere al procurorilor, pentru că încheierea cu privire la încălcarea dreptului meu la apărare a rămas valabilă. Sincer, la cât de prost este făcut (dosarul) şi cât de aberante sunt acuzaţiile, l-aş prefera în instanţă cât mai repede. Vreau să se termine odată cu circul ăsta. Nu ştiu dacă e o tergiversare, cert este că nu cunosc alte cauze care să fi durat atât de mult la camera preliminară, dar cu certitudine instanţele au avut dreptate. Prima încheiere a fost extraordinară pentru noi, în sensul că s-a admis tot ceea ce am cerut noi. S-a stabilit acolo fără niciun fel de dubii că mi s-a încălcat dreptul la apărare, că s-au obţinut ilegal probe, care nici acele probe nu spuneau mare lucru, doar că după cinci zile s-a uitat să se cheme procurorii să îşi exprime punctul de vedere vizavi de întoarcerea sau nu a dosarului. Acest lucru se pare că s-a omis şi din cauza asta se rejudecă”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu înainte de a intra în sala de judecată.

Primarul Craiovei a afirmat că este convinsă că va fi achitată în acest caz.

„Pe mine nici nu mă interesează foarte tare dacă pleacă sau nu înapoi, doar că mi-aş dori ca acest proces să se termine cât mai repede şi la cum arată acest dosar, cum sunt acuzaţiile de aberante şi probele falsificate şi proaste până la urmă, nespunând nimic, nu am niciun fel de problemă să mergem în instanţă pentru că sunt absolut convinsă că ne îndreptăm către o achitare”, a mai spus Lia Olguţa Vasilescu.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis, în data de 07 octombrie 2016, să retrimită la DNA dosarul în care Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, este acuzată de luare de mită şi spălare de bani după ce probe din dosar au fost anulate. Cazul se rejudecă, ca urmare a unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti, după ce procurorii au constestat decizia tribunalului.

Tribunalul susţinea că Liei Olguţa Vasilescu i-a fost încălcat dreptul la apărare, excluzând din dosar anumite declaraţii şi interceptări, despre care judecătorii susţin că au fost obţinute în mod nelegal.

Lia Olguţa Vasilescu a fost trimisă în judecată pentru luare de mită, folosirea autorităţii sau influenţei şi spălare de bani.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Un manelist celebru a murit! Colegii de breaslă i-au adus un ultim omagiu
Fanatik.ro
Gabi Mureșan, dat în judecată după ce și-a mărit salariul de primar. Decizia instanței a venit cu puțin timp înainte să moară
Capital.ro
Veste tristă în lumea filmului. S-a stins unul dintre cele mai cunoscute nume ale cinematografiei. Sam Neill învinsese cancerul cu doar câteva luni înainte
Playtech.ro
Cod galben de furtuni în București și 12 județe. ANM anunță vijelii, grindină și ploi torențiale, intervalul critic
Adevarul
Ziua în care armata română a salvat Rusia de la dezastru: Momentul critic în care oamenii țarului au înghițit în sec și au cerut ajutor
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un bărbat și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a fost acroșat de un tren, în județul Suceava
iamsport.ro
Un milionar român, noul acționar al unei echipe importante din SuperLiga: ”E foarte potent financiar”
MediaFlux
Horoscop 13 iulie. Ghinion pentru unii, surprize uriașe pentru alții. Ziua în care destinul schimbă regulile jocului
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?