Trump, acuzat de complicitate cu Rusia în alegerile prezidenţiale din 2016

Fostul director CIA John Brennan l-a acuzat pe preşedintele american Donald Trump că i-a retras autorizaţia de acces la secrete în domeniul apărării pentru a-i speria pe criticii săi şi a muşamaliza o anchetă cu privire la legăturile sale cu Rusia.
Romania TV
16 aug. 2018, 18:42
Trump, acuzat de complicitate cu Rusia în alegerile prezidenţiale din 2016

Fostul director CIA John Brennan îl acuză pe Trump de complicitate cu Rusia în alegerile prezidenţiale din 2016. Într-un editorial extrem de dur, publicat în ediţia de joi a ziarului The New York Times, Brennan denunţă această decizie, anunţată cu o zi înainte de Casa Albă, drept o decizie ”politică”.

”În mod clar, domnul Trump vrea cu orice preţ să se protejeze şi să protejeze persoane apropiate lui”, afirmă Brennan, care vede în acest lucru ”o tentativă de a reduce la tăcere prin a inspira frică altora care ar îndrăzni să-l sfideze”.

Fostul oficial de rang înalt, care a fost până în ianuarie 2017 gardianul secretelor Statelor Unite, a respins declaraţii ale lui Trump potrivit cărora echipa sa de campanie nu a acţionat împreună cu Rusia cu scopul de a obţine victoria în alegerile prezidenţiale din 2016.

”Ca domnul Trump să pretindă că nu a existat o complicitate sunt, pe scurt, lături”, a declarat el.

”Singurele probleme care rămân sunt să aflăm dacă această complicitate care a avut loc este un complot susceptibil să constituie o infracţiune penală, dacă a existat o obstrucţionare a justiţiei în vederea acoperirii unei complicităţi sau unui complot şi câţi membri din «SARL Trump» au încercat să escrocheze Guvernul spălând bani şi ascunzând mişcări financiare care intrau în buzunarele lor”, a adăugat el.

Afirmaţiile lui Brennan sunt de o virulenţă fără precedent, în pofida faptului că numeroşi oficiali, inclusiv el, l-au criticat pe preşedinte după ce a preluat puterea.

Un procuror special, Robert Mueller, anchetează cu privire la un amestec rus în alegerile prezidenţiale din 2016 şi la o posibilă complicitate între Moscova şi echipa de campanie a lui Donald Trump.

”Astăzi, mai mult ca niciodată, este de cea mai mare importantă ca procurorul Robert Mueller şi echipa sa de anchetatori să poată să-şi încheie munca fără interferenţe, pentru ca americanii să primească răspunsurile pe care le merită”, a conchis John Brennan.

Într-un interviu acordat The Wall Street Journal (WSJ) miercuri, Trump a recunoscut că decizia sa cu privire la retragerea autorizaţiei la secrete în domeniul apărării lui Brennan are legătură cu ancheta rusă.

”Eu numesc asta vânătoare de vrăjitoare trucată, asta este o farsă”, a declarat locatarul Casei Albe, referindu-se la anchetă.

”Eu cred, aşadar, că este un lucru pe care trebuia să-l fac”, a spus el.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Andrei Vochin se înclină în fața lui Cicâldău: „Chiar dacă Assad a marcat pentru Craiova, Cic e omul meciului cu Getafe”
Capital.ro
Ce se schimbă pentru pensionari în 2027. Planurile privind pensiile, salariile și ajutoarele sociale
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT