Trump anunță că întâlnirea cu Putin va fi urmată de una în trei, și cu Zelenski. Consecințe ”foarte severe” pentru Rusia dacă Putin nu va fi de acord să oprească războiul

Șeful de la Casa Albă, Donald Trump, a declarat miercuri, după videoconferința cu liderii europeni și Volodimir Zelenski, că întâlnirea pe care o va avea vineri cu Vladimir Putin va fi urmată de o alta, în trei, la care va participa și președintele Ucrainei.
Mircea Filipescu
13 aug. 2025, 23:19
Trump anunță că întâlnirea cu Putin va fi urmată de una în trei, și cu Zelenski. Consecințe ”foarte severe” pentru Rusia dacă Putin nu va fi de acord să oprească războiul

La scurt timp după videoconferința de miercuri cu liderii europeni și președintele Ucrainei, Donald Trump a organizat o conferință de presă la Washington, al cărei subiect central a fost reprezentat de eforturile pentru încheierea conflictului militar declanșat din cauza invaziei ruse.

Șeful de la Casa Albă a precizat, în primul rând, că după întâlnirea de vineri cu Putin îi va suna pe Zelenski și pe liderii europeni, ”în această ordine”.

În același context, Donald Trump a spus că întâlnirea pe care o va avea cu Putin în Alaska ”pregătește” încă una, în trei, la care să participe și Zelenski.

Citește și Nicușor Dan, după videoconferința alianței pro-Ucraina: ”Modul în care se obține pacea este extrem de important pentru România” / Zelenski: ”Putin blufează” / Macron: ”Președintele SUA a spus că problemele teritoriale vor fi decise de Ucraina”

Președintele SUA a mai spus că va fi prezent la a doua întâlnire dacă își vor dori asta omologii săi din Rusia și Ucraina.

”Va fi a doua întâlnire, probabil, dacă prima merge bine. Prima întâlnire pregătește a doua întâlnire. (…)

Vom avea rapid o a doua întâlnire. Mi-ar plăcea să o fac aproape imediat şi vom avea rapid o a doua întâlnire între preşedintele Putin, preşedintele Zelenski şi mine, dacă îşi doresc ca eu să fiu acolo”, a spus liderul american, care a adăugat că a oprit ”cinci războaie în ultimele șase luni”.

Trump a mai spus că a doua întâlnire nu va mai avea loc dacă la prima nu se obțin ”răspunsurile de care avem nevoie”.

Ulterior, președintele SUA a fost întrebat de jurnaliști dacă Rusia va suporta consecințe în caz că Vladimir Putin nu va agrea oprirea conflictului din Ucraina după întâlnirea de vineri din Alaska.

”Vor exista consecințe”, a răspuns Trump.

Întrebat cu privire la natura sancțiunilor, șeful de la Casa Albă nu a detaliat, însă a ținut să sublinieze că va fi vorba despre ”consecințe foarte severe” pentru Rusia.

Citește și Propagandistul numărul 1 de la Moscova anticipează o nouă invazie a Rusiei! Care este țara vizată

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT