Trump declară război presei chiar din prima zi a mandatului prezidenţial

 În prima sa zi de mandat, Trump a declarat că are "un război în curs" cu  organizaţiile mass-media şi a acuzat jurnaliştii că au subestimat numărul oamenilor prezenţi la ceremonia de învestitură.
Alina Costache
23 ian. 2017, 07:16

"Problema nu este prezenţa oamenilor. Problema e reprezentată de atacurile şi încercările de a deligitimiza preşedintele într-o singură zi. Şi nu vom sta degeaba să încasăm acest lucru”, a declarat şeful personalului de la Casa Albă,  Reince Priebus said pentru "Fox News Sunday."

Divergenţele cu jurnaliştii au dominat primul weekend din mandatul lui Trump, eclipsând dezbaterile asupra politicilor sale şi chestiunilor privind cabinetul său.
 Aceasta a fost şi întâia temă a primei vizite a lui Trump la CIA, dar şi la primul briefing al secretarului de presă, precum şi în primele apariţii ale oficialilor din noua administraţie în talk show-urile de duminică.

Împreună, au clarificat faptul că administraţia Trump va continua să-şi menţină poziţia agresivă în privinţa organizaţiilor de ştiri care vizează subiecte legate de noul preşedinte.

"Vom riposta cu toată forţa zilnic şi de două ori duminică", a declarat Priebus. Acesta a repetat afirmaţiile secretarului de presă de la Casa Albă, Sean Spice, conform cărora că mass media ar fi manipulat fotografii ale National Mall ca mulţimile de vineri să pară mai restrânse decât erau de fapt.

Citeste si Viitorul vicepreşedinte al SUA, Mike Pence, preia conducerea echipei de tranziţie a lui Donald Trump

Fotografiile înfăţişau faptul că mulţimea a fost semnificativ mai restrânsă decât la momentul în care Barack Obama a fost învestit ca preşedinte în 2009, potrivit Mediafax.

Declaraţiile categorice ale lui Spencer că  "aceasta a fost cel mai numeros public care a participat vreodată la o inaugurare" au fost serios pusă la îndoială în presă şi pe reţelele de socializare.

În timp ce rezultatul alegerilor prezidenţiale din SUA de pe 8 noiembrie au fost umbrite de rapoartele de informaţii privind amestecul Rusiei în favoarea sa, Trump a negat vegement informaţiile care sugerau că sprijinul său popular este restrâns şi că alegerile nu au fost legitime.

Trump, care a pierdut votul popular în favoarea democratei Hillary Clinton cu aproape 3 milioane de voturi, nu a făcut nicio referire la Rusia în prima sa vizită la CIA, duminică. El l-a lăudat pe Mike Pompeo, nominalizat să conducă agenţia, şi a criticat media "lipsită de onestitate", una din ţintele sale preferate în timpul campaniei prezidenţiale.  Preşedintele a acuzat mass media că a inventat tensiunile sale cu reprezentanţii serviciilor secerete

„Problema nu este prezenţa oamenilor. Problema e reprezentată de atacurile şi încercările de a deligitimiza preşedintele într-o singură zi. Şi nu vom sta degeaba să încasăm acest lucru”, a declarat şeful personalului de la Casa Albă,  Reince Priebus said pentru „Fox News Sunday.”

Divergenţele cu jurnaliştii au dominat primul weekend din mandatul lui Trump, eclipsând dezbaterile asupra politicilor sale şi chestiunilor privind cabinetul său.
 Aceasta a fost şi întâia temă a primei vizite a lui Trump la CIA, dar şi la primul briefing al secretarului de presă, precum şi în primele apariţii ale oficialilor din noua administraţie în talk show-urile de duminică.

Împreună, au clarificat faptul că administraţia Trump va continua să-şi menţină poziţia agresivă în privinţa organizaţiilor de ştiri care vizează subiecte legate de noul preşedinte.

„Vom riposta cu toată forţa zilnic şi de două ori duminică”, a declarat Priebus. Acesta a repetat afirmaţiile secretarului de presă de la Casa Albă, Sean Spice, conform cărora că mass media ar fi manipulat fotografii ale National Mall ca mulţimile de vineri să pară mai restrânse decât erau de fapt.

Citeste si Viitorul vicepreşedinte al SUA, Mike Pence, preia conducerea echipei de tranziţie a lui Donald Trump

Fotografiile înfăţişau faptul că mulţimea a fost semnificativ mai restrânsă decât la momentul în care Barack Obama a fost învestit ca preşedinte în 2009, potrivit Mediafax.

Declaraţiile categorice ale lui Spencer că  „aceasta a fost cel mai numeros public care a participat vreodată la o inaugurare” au fost serios pusă la îndoială în presă şi pe reţelele de socializare.

În timp ce rezultatul alegerilor prezidenţiale din SUA de pe 8 noiembrie au fost umbrite de rapoartele de informaţii privind amestecul Rusiei în favoarea sa, Trump a negat vegement informaţiile care sugerau că sprijinul său popular este restrâns şi că alegerile nu au fost legitime.

Trump, care a pierdut votul popular în favoarea democratei Hillary Clinton cu aproape 3 milioane de voturi, nu a făcut nicio referire la Rusia în prima sa vizită la CIA, duminică. El l-a lăudat pe Mike Pompeo, nominalizat să conducă agenţia, şi a criticat media „lipsită de onestitate”, una din ţintele sale preferate în timpul campaniei prezidenţiale.  Preşedintele a acuzat mass media că a inventat tensiunile sale cu reprezentanţii serviciilor secerete

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Profesorii preuniversitari, în vizorul unei schimbări majore. Ce interdicții ar putea avea în viitor
Capital.ro
Raportul CSAT din 2024. De ce s-au anulat alegerile? Ce spune despre Călin Georgescu și Rusia
Playtech.ro
Noi ajutoare financiare pentru pensionari. Anunţul a fost făcut de ministrul Muncii
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Prietenii lui Marco, gest impresionant chiar înainte de înmormântare. Postarea care a îndurerat pe toată lumea
iamsport.ro
Adi Popa și-a desființat fostul coleg de la FCSB: ”Am mai multe trofee decât are el goluri!”
MediaFlux
Se dau explicații în Parlament. De ce au fost anulate alegerile de anul trecut
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde