Trump i-a spus unei foste purtătoare de cuvânt a Casei Albe „să încaseze una pentru echipă”, când Kim Jong-un i-a făcut cu ochiul

Preşedintele american Donald Trump i-a spus lui Sarah Sanders, pe când era purtătoare de cuvânt la Casa Albă, „să se sacrifice pentru echipă” după ce liderul nord-coreean Kim Jong-un i-a făcut cu ochiul în timpul unei întâlniri în Singapore din iunie 2018, a fost dezvăluit în cartea de memorii „Speaking for Myself”, care va fi lansată pe 8 septembrie, informează The Guardian, citat de News.ro.
Romania TV
02 sept. 2020, 07:42
Trump i-a spus unei foste purtătoare de cuvânt a Casei Albe

Kim Jong-un s-a dat la tine!”, a glumit Trump, încântat, potrivit scrierilor lui Sanders.

Sarah Sanders provine dintr-o familie republicană importantă – tatăl ei, Mike Huckabee, a candidat pentru nominalizarea la Casa Albă în 2008 şi 2016 – şi, aparent, doreşte să devină guvernator al statului Arkansas.

Cartea este un eligiu adus preşedintelui de un adept loial şi are subtitlul „Faith, Freedom and the Fight of Our Lives Inside the Trump White House”.

Totuşi, ea descrie în cartea sa comportamentul grosolan şi misogin al preşedintelui şi al consilierilor principali, ceea ce i-ar putea face să tresară pe cei din campania prezidenţială actuală, mai ales că Trump se află în urma democratului Joe Biden în opţiunile de vot ale femeilor.

Despre incidentul cu Kim, pe care Trump l-a curtat asiduu în primii doi ani ai preşedinţiei lui, Sanders a povestit cum liderul nord-coreean a acceptat „şovăitor” un Tic Tac din partea preşedintelui care, „dramatic, a suflat în aer pentru a-l reasigura pe Kim că era vorba despre o bomboană mentolată” şi nu ceva otrăvitor.

Cei doi au vorbit despre sport, inclusiv fotbal feminin, apoi, scrie Sanders, ea a remarcat faptul că liderul nord-coreean „se holba” la ea.

„Am avut un contact vizual direct şi Kim a dat din cap şi a părut că îmi face cu ochiul. Am fost înmărmurită. Am lăsat repede privirea şi am continuat să iau notiţe”.

Mai târziu, în limuzina prezidenţială, Sanders i-a povestit lui Trump şi şefului de cabinet al lui de la acel moment, John Kelly.

„Kim Jong-un s-a dat la tine! S-a dat!”, a spus Trump. Sanders a mai scris că i-a replicat că nu asta a vrut să spună: „Domnule, vă rog să încetaţi”. Kelly l-a susţinut pe Trump şi preşedintele a glumit: „Ei bine, Sarah, asta rezolvă lucrurile. Vei merge în Coreea de Nord şi te vei sacrifica pentru echipă! Soţul şi copiii tăi îţi vor simţi lipsa, dar vei fi un erou pentru ţara ta!”.

Trump şi Kelly, a mai precizat ea, „au râs în hohote” apoi.

Donald Trump s-a întâlnit cu Kim de trei ori – în Singapore, în Hanoi şi în zona demilitarizată dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud. Nu a reuşit să îl convingă pe Kim să renunţe la armele nucleare, fapt despre care Sanders scrie că ar necesita un miracol. De fapt, potrivit experţilor, Phenianul şi-a consolidat arsenalul. Criticii lui Trump susţin că această apropiere de Kim a dăunat relaţiilor cu aliaţi cheie, inclusiv cu Seulul.

Citeşte şi: Cum arată prima zi de şcoală în China. Studenţii, supravegheaţi cu ajutorul unor sisteme performante de monitorizare GALERIE FOTO

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ofertă din China pentru „perla” lui Gigi Becali de la FCSB!? „Are clauză 50 de milioane!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ger ca iarna în România, la început de noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi sub -10 grade. Cât durează frigul
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi alerte cu bombă la Aeroportul Otopeni! Mesajul primit de autorități: „Următorul avion va sări în aer”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT