Trupa Iris are un nou solist

Cântăreţul Rafael este noul solist al trupei Iris, înlocuindu-l pe Toni Şeicărescu, după ce acesta a ales să se despartă amiabil de formaţie.
Romania TV
26 iun. 2013, 15:51
Trupa Iris are un nou solist

„A fost o despărţire amiabilă. Noi de la început am căzut de acord să încercăm să convieţuim şi să mergem mai departe. În momentul acesta, considerăm că e mai bine să ne oprim”, a declarat, miercuri, impresarul trupei Iris, Dan Măciucă, potrivit Mediafax.

El a mai menţionat că Rafael – care a făcut parte din Flash Band – a fost ales în rolul de solist al trupei Iris deoarece are „o voce şi o prezenţă scenică mai potrivite”. De asemenea, acesta a declarat că Toni Şeicărescu va fi invitat în continuare să cânte alături de formaţie, la diferite concerte.

Prima apariţie a lui Rafael ca solist al trupei Iris va fi într-un concert care va avea loc pe 12 iulie, la Vama Veche. Iris are în plan şi un turneu naţional, care va debuta pe 21 iulie şi va cuprinde zece oraşe.

Pe 3 septembrie 2012, Cristi Minculescu a fost înlocuit în rolul de solist al trupei Iris de Toni Şeicărescu, potrivit unui anunţ postat pe site-ul oficial al formaţiei. Toni Şeicărescu este cunoscut pentru colaborarea sa cu formaţia Direcţia 5.

Decizia lui Cristi Minculescu de a părăsi trupa Iris i-a uimit pe membrii formaţiei, după cum a declarat, pe 28 august 2012, Nelu Dumitrescu. „Am rămas toţi surprinşi. Îl cunosc pe Cristi (Minculescu, n.r.) de ani de zile. Ne-a chemat într-o zi şi ne-a spus că nu mai vrea să cânte”, a declarat atunci Nelu Dumitrescu. „A spus că în ţara asta nu se poate cânta aşa, că el are nevoie de bani mulţi şi că nu e mulţumit de ce câştigă”, a mai spus bateristul.

Ultimul concert al trupei Iris cu Cristi Minculescu a avut loc pe 2 septembrie, în curtea Castelului Banffy din comuna clujeană Bonţida.

Pe de altă parte, Cristi Minculescu a declarat, pe 18 octombrie anul trecut, la emisiunea „CanCan TV”, că a părăsit Iris pentru că nu a mai găsit un numitor comun în ceea ce priveşte activitatea viitoare a trupei, dar şi pentru că efortul pe care trebuia să îl facă era mult prea mare raportat la partea financiară. Ulterior, Cristi Minculescu a anunţat că noua sa trupă se numeşte Lotus.

Iris a sărbătorit 35 de ani de carieră la sfârşitul lunii iunie 2012, printr-un concert care a avut loc în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, la care a fost invitată şi Felicia Filip. Noul album – „Iris – O lume doar a lor – 35 de ani” – a fost lansat cu ocazia show-ului aniversar.

Una dintre cele mai longevive şi iubite formaţii româneşti, trupa Iris a făcut istorie în rockul autohton timp de trei decenii şi jumătate.

Decoraţi cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler în octombrie 2007, membrii trupei Iris au evoluat, de-a lungul carierei lor muzicale, în faţa a peste 9 milioane de oameni, în peste 5.000 de concerte. În 2007, ei au sărbătorit 30 de ani de existenţă pe Aeroportul Băneasa, unde au cântat în faţa a peste 15.000 de fani, un record autohton greu de egalat.

Un an mai târziu, în 2008, veteranii muzicii rock au primit discul de aur pentru vânzările albumului „Cei ce vor fi” şi discul de platină pentru albumul „Maxima”, fiind premiaţi şi în faţa publicului a doua zi, la concertul Iris Aeterna susţinut la Teatrul Naţional Bucureşti. Tot în 2008, Romanian Music Awards a consemnat alte două premii câştigate de Iris: Best Live şi Best Rock – „Cei ce vor fi”.

După transplantul de ficat suferit de Cristi Minculescu în 2009, pe 6 iunie al aceluiaşi an, Iris şi-a făcut prima apariţie la Romanian Music Awards, pentru a fi recompensată cu Most Wanted Award. Acesta a fost un preambul pentru concertul de revenire susţinut pe 8 octombrie 2009, la Sala Polivalentă în Capitală, în faţa a peste 7.000 de persoane. Cu ocazia acestui spectacol a fost lansată şi „Integrala Iris”, un box set cuprinzând întreaga discografie a trupei. Anul 2010 a însemnat lansarea albumului Iris „12 Porţi”, marcată printr-un concert la Sala Palatului din Bucureşti.

DailyBusiness
Plățile neautorizate de 10 miliarde de euro prin PayPal zguduie băncile europene
Spynews
Cum se simte fiul Larisei Udilă, după ce a fost operat. Milan a fost supus unei intervenții chirurgicale la doar patru ani
Bzi.ro
Lora a făcut senzație pe plajă, la 43 de ani! Costumul de baie minuscul și poziţiile provocatoare au atras multe priviri! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Isteria țepelor pe Booking. Răspunsul tăios al unui proprietar de pensiune: „Aveți 5 secunde să dispăreți”. Reacția companiei
Capital.ro
Cont bancar obligatoriu în România. Cine e forțat să îl deschidă în 60 de zile. Amenda ajunge la 10.000 de lei
Playtech.ro
Cât câștigă o cameristă la hotel în Spania. Salariul e atât de mic încât sindicatele cer schimbarea legii
Adevarul
„Oncologii vor fi condamnați pentru genocid”. Lunga lista a controverselor lansate de Olivia Steer. Fosta vedetă TV si Andi Moisescu ar fi divorțat
wowbiz.ro
Ea este refugiata ucraineancă ucisă cu sânge rece în SUA! Avea 23 de ani și fugise din calea războiului, dar a sfârșit înjunghiată la metrou: „Viața ei a fost curmată mult prea devreme”
Economica.net
Noua ordine mondială. Ce acord pregăteşte Trump cu Putin
Prosport.ro
FOTO. Asta e ultima fiță cu Bănel Nicoliță. S-a desfătat cu vin și cu o brunetă
kanald.ro
Andi Moisescu și Olivia Steer ar fi divorțat după 22 de ani de căsnicie
Cancan.ro
Andi Moisescu a divorțat de Olivia Steer! A părăsit-o după 22 de ani
iamsport.ro
Vrea să plece ”cât mai repede și cu orice preț” de la FCSB! Jucătorul s-a săturat de criticile lui Gigi Becali
MediaFlux
Tichete de energie pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii arată cum se completează cererile
stirilekanald.ro
Costi, soția lui și un alt cuplu, morți în urma unui accident rutier, în Germania. Noua mașină i-a devenit sicriu românului și familiei lui
Atenție! Dacă partenerul tău îți face asta într-o relație …