Trupa „Varză” obligată să plătească despăgubiri foştilor patroni milionari

Membrii trupei "Varză" i-au dat în judecată pe fraţii Micula, pe care i-au acuzat că le-au folosit imaginea în mod abuziv pe postul TV pe care îl deţin. Aceştia au cerut daune în valoare de sute de mii de euro, însă, au ajuns ca ei să fie cei care îi vor despăgubi pe foştii patroni, după ce judecătorii au constata că au minţit.
Alina Costache
01 aug. 2016, 14:32
Trupa

Trupa „Varză”, a devenit celebră la începutul anilor 2000, datorită unor versuri caraghioase. Cei doi membri s-au lăsat rapid de muzică și au intrat în televiziune. Daniel Ilie și Florin Maxineanu, au devenit protagoniștii unei emisiuni difuzate de una dintre televiziunile fraților milionari Ioan și Viorel Micula

Daniel și Florin au făcut o echipă bună, doar că minunea nu a durat nici aici foarte mult timp și au fost concediați.

Toată lumea credea că despărțirea va fi una amiabilă, pentru că nici unul dintre ei nu a avut nimic de reproșat, însă la scurt timp și-au dat seama că emisiunile înregistrate de ei sunt difuzate în continuare, deși ambii erau liberi de contract. Ei nu cedaseră drepturile de autor, iar firma pe care semnase contractul a intrat în insolvență. Astfel, după mai multe runde de negocieri cu reprezentanții postului, în urmă cu un an cei doi artiști au dat în judecată televiziunea fraților Micula, iar mâine se va da sentința finală în acest dosar. Aceștia solicită daune morale și materiale de 300.000 de euro, scrie libertatea.ro.
micula

Ioan și Viorel Micula dețin postul Național TV şi sunt pe locul 35 în topul Forbes de anul trecut, cu o avere de 90 de milioane de euro. În ultimii ani firmele lor ocupă locuri fruntașe și în topul celor mai mari datornici privați la bugetul de stat.

 

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
O fetiță de 5 ani a fost ucisă cu mașina în fața unei școli din București! Traficul este blocat
Fanatik.ro
Ultimele vești despre starea de sănătate a selecționerul României: „Mircea Lucescu e ca un leu în cușcă! Antibioticele și-au făcut efectul, abia așteaptă să iasă din spital”. Exclusiv
Capital.ro
România poate înceta să existe. Pericolul pe care numai Călin Georgescu l-a observat: Până la jumătatea acestui secol!
Playtech.ro
Vremea o ia razna! Ce urmează după valul de frig, meteorologii nu se aşteptau la aşa temperaturi din nou
Adevarul
Un pensionar a fost chemat în instanță după ce și-a cumpărat umbrele de pe Temu: confuzia care i-a adus probleme
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„Drum lin către stele, frățiorul meu!” Mesajul plin de durere postat de fratele lui Edi, tânărul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma accidentului din Suceava
iamsport.ro
Este pregătit să renunțe la miliardarii români pentru o echipă din SuperLigă!
MediaFlux
Un simbol industrial al epocii Ceaușescu renaște și devine hub urban. Clădirea e proiectată să reziste la un cutremur de 9,4 grade
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil