Trupul neînsufleţit al IPS Nicolae, mitropolitul Banatului, depus la Catedrala din Timişoara

Trupul neînsufleţit al mitropolitului Banatului, IPS Nicolae Corneanu, a fost depus, luni, la Catedrala din Timişoara, după o procesiune de la reşedinţa mitropolitană, înmormântarea urmând să aibă loc miercuri, în prezenţa Preafericitului Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Iulian Tudor
29 sept. 2014, 11:02
Trupul neînsufleţit al IPS Nicolae, mitropolitul Banatului, depus la Catedrala din Timişoara

Reprezentanţii Mitropoliei Banatului au anunţat, luni, că toţi credincioşii şi clericii vor putea să îi aducă un ultim omagiu IPS Nicolae, mitropolitul Banatului, la Catedrala din Timişoara, unde a fost depus trupul neînsufleţit, informează Mediafax.

„IPS Nicolae a fost depus, în procesiune, în Catedrala unde a slujit vreme de peste 50 de ani. Toţi credincioşii şi clericii vor putea trece pe la catafalcul său pentru a-i aduce un ultim şi pios omagiu. Slujbele de pomenire şi rugăciunile nu vor fi întrerupte nicio clipă, până în ziua înmormântării stabilită pentru miercuri, la ora 11.00. Menţionez, însă, că înainte de această slujbă de înmormântare va fi oficiată Sfânta Liturghie de către Preafericitul părinte Patriarh Daniel, împreună cu un sobor de ierarhi şi de preoţi. În felul acesta îl cinstim pe cel care a fost arhipăstorul nostru vreme de aproape 52 de ani şi care peste aproximativ două luni ar fi împlinit venerabila vârstă de 91 de ani”, a declarat reprezentantul Mitropoliei Banatului, Marius Florescu.

Citeşte şi Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, a murit

IPS Nicolae Corneanu va fi înmormântat în cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane din Timişoara. Apoi, testamentul mitropolitului Banatului va fi deschis în prezenţa patriarhului Daniel.

La Timişoara urmează 40 de zile de doliu, la finalul cărora Adunarea Eparhială va propune Sfântului Sinod numele celui care îi va urma lui IPS Nicolae în funcţia de mitropolit al Banatului.

Patriarhul Daniel va conduce Mitropolia Banatului şi Arhiepiscopia Timişoarei, în calitate de locţiitor, până la alegerea noului chiriarh canonic, a anunţat, luni, Patriarhia Română.

„Conform Statutului pentru organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române, Locţiitor Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului este Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care va fi pomenit la toate slujbele din Arhiepiscopia Timişoarei, până la alegerea noului chiriarh canonic”, se arată într-un comunicat de presă al Patriarhiei.

Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, în vârstă de 90 de ani, a murit, duminică noapte, la reşedinţa mitropolitană.

Citeşte şi Bendeac, mesaj ŞOCANT despre NICOLAE CORNEANU, decedat aseară. Facebook i-a închis pagina

Mai mulţi credincioşi au mers, duminică noapte, la Catedrala Mitropolitană, unde au aprins lumânări, iar un steag negru, de doliu, a fost arborat la intrarea în lăcaşul de cult.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, Nicolae Corneanu a fost internat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, după ce a acuzat o stare de rău, el fiind transportat cu ambulanţa la spital. Câteva zile mai târziu, starea de sănătate a acestuia s-a îmbunătăţit, astfel că, la dorinţa sa, a fost externat, reîntorcându-se la reşedinţa mitropolitană unde urma să fie consultat zilnic de medici.

Şi în luna iulie, mitropolitul Banatului a fost internat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, în urma unei hipoglicemii făcute pe fondul unei răceli acute, el având şi probleme cardiace şi fiind bolnav de diabet de mai mulţi ani.

Născut în 21 noiembrie 1923, în Caransebeş, într-o familie de preoţi, Nicolae Corneanu a urmat cursurile şcolii elementare şi pe cele liceale la Caransebeş, apoi s-a înscris la Facultatea de Teologie din Bucureşti. După absolvirea facultăţii s-a înscris la doctorat, iar în 30 iunie 1949 şi-a susţinut teza cu titlul: „Viaţa şi petrecerea Sfântului Antonie cel Mare. Începuturile monahismului creştin pe Valea Nilului”, sub coordonarea regretatului profesor Ioan G. Coman.

În anul 1960 a fost hirotonit preot de către Patriarhul Teoctist, pe atunci episcop-vicar patriarhal, iar la 15 decembrie acelaşi an Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales episcop al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului. A fost hirotonit arhiereu în biserica „Sfântul Spiridon Nou” din Bucureşti, în 15 ianuarie 1961, de către Patriarhul Justinian, instalarea în funcţia de episcop al Aradului având loc în 22 ianuarie acelaşi an, în Catedrala Episcopală din Arad. În 17 februarie 1962, acelaşi Colegiu Electoral al Patriarhiei Române l-a ales în scaunul vacant de arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebeşului şi mitropolit al Banatului.

El a conferenţiat la Oxford, la Universitatea „Humboldt” din Germania şi la Fundaţia „Pro Oriente” din Viena, iar din 1992 a fost membru de onoare al Academiei Române.

În anul 2000, a primit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce conferit de preşedintele Emil Constantinescu.

Numele lui IPS Nicolae Corneanu a aparut, de-a lungul timpului, în mai multe scandaluri, în anul 2008 solicitându-se chiar caterisirea mitropolitului.

Astfel, imediat după Revoluţia din Decembrie 1989, în unele cercuri, în special ale revoluţionarilor, se vorbea tot mai pronunţat că din ordinul său ar fi fost închise porţile Catedralei Mitropolitane în decembrie ’89, iar din această cauză zeci de tineri au murit împuşcaţi pe scările acesteia. Aceste speculaţii au fost, însă, respinse în mai multe rânduri de IPS Nicolae.

În anul 2007, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a stabilit că mitropolitul Banatului a colaborat cu fosta Securitate. Conform CNSAS, acesta ar fi început colaborarea cu fosta Securitate încă din anul 1950 şi ar fi oferit informaţii sub numele de cod „Popa Vasile”, „Popescu Ion/Ioan” şi „Munteanu Ioan”.

Atunci, mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, spunea că nu consideră că a făcut poliţie politică, deşi a recunoscut încă din 1990 că a colaborat cu Securitatea. Înaltul prelat susţinea că a fost constrâns să colaboreze cu Securitatea după ce, în anii ’40, a adăpostit un fugar care, ulterior, fiind găsit şi torturat de Securitate, a dezvăluit acest lucru.

„Din păcate, «am fost colaborator al poliţiei politice comuniste» nu din ianuarie 1950, ci din toamna anului 1948, când am fost arestat pe motivul de a fi adăpostit un aşa-zis «fugar» stabilit în Germania şi venit în ţară pentru a-şi revedea familia. Eliberat, s-a crezut că voi mai fi vizitat de alţi «fugari», care astfel ar fi fost şi ei prinşi. Obligat a purta legături cu cei care mă vizitau, am trecut din mână în mână, de la Siguranţă, apoi de la Securitate, care îmi cereau note scrise şi informaţii, până la Revoluţia din Decembrie 1989. Acceptarea acestei grele situaţii mi-a măcinat tot timpul conştiinţa şi de aceea imediat după Revoluţie am făcut declaraţii publice începând cu ianuarie 1990. Aşadar, n-am ce contesta, decât a repeta mereu părerea de rău pentru cele impuse şi acceptate”, se arăta în scrisoarea adresată CNSAS.

Tot în 2007, IPS Nicolae a condus, în virtutea vechimii în grad, şedinţa Sfântului Sinod în care au fost stabiliţi candidaţii la funcţia de patriah, după moartea PF Teoctist.

Un an mai târziu, în 2008, în cadrul ceremoniei de sfinţire a Bisericii greco-catolice „Sfânta Maria Regina Păcii şi a Unitătii”, IPS Nicolae a plecat din mijlocul credincioşilor şi a urcat la altar, cerând permisiunea de a se împărtăşi. Astfel, Excelenţa sa monseniorul Francisco-Javier Lozano, Nunţiul Apostolic în România, conform tradiţiei, i-a dat lui IPS Nicolae Sfântul Trup, după care i-a fost înmânat potirul cu Sângele Domnului, mitropolitul împărtăşindu-se singur.

Această situaţie a determinat protestul Patriarhiei Ruse, prin vocea mitropolitul Kirill, solicitând Bisericii Ortodoxe Române „să exprime un punct de vedere în legătură cu acest eveniment”. De asemenea, mari duhovnici şi călugări de la Muntele Athos au protestat, solicitând caterisirea lui IPS Nicolae Corneanu.

Patriarhul Daniel a evitat iniţial un răspuns, refuzând să ia o decizie în întâlnirea Sinodului permanent din 6 iunie 2008 de la Mănăstirea Neamţ. În plenul următoarei şedinţe a Sinodului, IPS Nicolae şi-a recunoscut vina şi „şi-a cerut iertare şi a fost iertat”, dupa cum se arăta în comunicatul emis de Sinod.

Între timp, la Timişoara au avut loc mai multe acţiuni de susţinere a mitropolitului, la care au participat sute de persoane.

În mai 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât să-i retragă mitropolitului Banatului dreptul de semnătură şi de decizie în problemele administrative după ce acesta nu mai participase de multă vreme la slujbele de la Catedrala Mitropolitană, din cauza bătrâneţii şi a problemelor de sănătate.

Ca urmare a acestei decizii, zeci de credincioşi au protestat mai multe zile în faţa Catedralei Mitropolitane din Timişoara. Credincioşii, dar şi primarul municipiului Timişoara au trimis scrisori deschise Patriarhiei Române, pentru a se reveni asupra deciziei, însă în zadar. Atribuţiile mitropolitului au fost încredinţate Arhiepiscopului Timişoarei, PS Paisie Lugojanul.

DailyBusiness
Autostrăzile A7 și A8, scoase din PNRR. Guvernul caută urgent finanțare alternativă
Spynews
Soțul Cristinei Spătar, declarație de iubire pentru vedetă! Cât de îndrăgostit este Vicențiu Mocanu: „Cât timp ne ținem de mână...”
Bzi.ro
Inna, mai mult goală la „Beach, Please”! Cât a costat ținuta cu care a înnebunit internetul! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Clasament devastator! O companie low-cost preferată de români, în topul celor mai slabe linii aeriene
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Judecătorii au luat decizia definitivă azi, 15 iulie. Este oficial
Playtech.ro
România, sub cupola de foc în august! Va fi prăpăd, anunţă ANM. Zonele cele mai afectate de canicula extremă
DailyBusiness
Ce salariu are Dan Turturică, şeful TVR. În 2024, instituţia a cerut 32,2 milioane de euro la rectificarea bugetară
Adevarul
Cum sfidează nepotul lui Fidel Castro regimul de la Havana: „Eliberați diavolul”
wowbiz.ro
Mama Andei, tânăra ucisă și incendiată de Emil Gânj, primește amenințări halucinante de pe un cont cu numele criminalului din Mureș. Femeia se teme că va sfârși la fel ca fiica ei: „Îmi e foarte frică”
Spynews
Alex Marcu, mesaj tulburător după moartea Teodorei Marcu: ”Eu sunt tatăl...” | FOTO
Spynews
Cu ce se ocupă Ioana Ignat, după despărțirea de Sebastian Dobrincu. Cum își petrece timpul îndrăgita cântăreață: „Ești mai responsabil”
Evz.ro
Vremea se strică în România. Alertă de la ANM
Ego.ro
Ce au observat experții, la aparițiile fiului cel mic al lui Kate Middleton și al Prințului William
Prosport.ro
Gabriela Ruse a renunțat la inhibiții şi a postat imagini cu ea în costum de baie din vacanță
kanald.ro
BREAKING NEWS! Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit, în România
Cancan.ro
S-a aflat abia acum motivul pentru care Emil Gânj ar fi ucis-o, de fapt, pe Anda: 'El n-a suportat asta'
Playsport.ro
Cine este omul din umbra lui Selly, co-organizator la “Beach, Please”, cu care a făcut 10 milioane de euro. George...
Capital.ro
Decizie fără precedent pentru șoferi. Se suspendă imediat permisul. Trebuie să achitați banii neapărat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prințesa Kate Middleton a purtat, la câțiva metri de Simona Halep, o bijuterie primită cadou de la Prințul William acum 11 ani
stirilekanald.ro
VIDEO „Ne dă în cap și pleacă!” Emil Gânj a amenințat familia Andei. Criminalul din Mureș a băgat frica în localnici: „A spus că mai are încă două persoane de achitat”
Horoscop 14 iulie 2025: Norocul a dat peste Scorpioni! Au primit o veste care le va schimba complet viața
MediaFlux
Călin Georgescu, păzit bine la Tribunalul București! Imagini intrate în posesia Mediaflux de la declarații
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine stinge lumina de la NASA? Despre cum dispar schimbările climatice din fața ochilor publici