Trupul neînsufleţit al lui Fidel Castro va fi incinerat sâmbătă

Trupul neînsuflețit al lui Fidel Castro, liderul revoluționar cubanez decedat vineri seara la Havana, la vârsta de 90 de ani, va fi incinerat sâmbătă, a anunțat fratele său, actualul președinte, Raul Castro, transmite AFP.
Filip Stan
26 nov. 2016, 07:54
Trupul neînsufleţit al lui Fidel Castro va fi incinerat sâmbătă

Liderul cubanez Fidel Castro a murit la vârsta de 90 de ani, transmite sâmbătă dimineața agenția EFE, care îl citează pe fratele său, actualul președinte, Raul Castro, într-o alocuțiune la televiziunea de stat.

„Potrivit voințe exprimate de camaradul Fidel, rămășițele sale pământești vor fi incinerate în primele ore ale zilei de sâmbătă”, a anunțat actualul președinte, la televiziunea de stat.

„Organizarea omagiului funebru care îi va fi adus va fi precizată” ulterior, a adăugat Raul Castro în scurta alocuțiune, încheiată cu cuvintele binecunoscute ale lui „El Comandante”: „Până la victorie, întotdeauna!” („Hasta la victoria, siempre”).

Liderul istoric al Revoluției cubaneze a decedat în noaptea de vineri, 25 noiembrie, la ora 22,29, a anunțat fratele său, vizibil emoționat, adaugă EFE.

Președintele cubanez a precizat că în următoarele ore vor fi făcute publice informațiile privind înmormântarea lui Fidel Castro, care a fost văzut pentru ultima oară pe 15 noiembrie, când l-a primit la reședința sa pe președintele Vietnamului, Tran Dai Quang.

DailyBusiness
Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale
Spynews
Fetița bătută de mamă pe o stradă din Constanța și fratele ei au fost luați de Protecția Copilului. Ce se întâmplă acum cu mama. Decizie de ultimă oră!
Fanatik.ro
Avocatul lui Djokovic rupe tăcerea în scandalul pariurilor pe cartonaş galben: „O înscenare! CFR Cluj şi Neluţu Varga vor să-i rupă contractul? Damjan este nevinovat!” Exclusiv
Capital.ro
Regula RAR. Mașinile care pot pica ITP-ul. Ce șoferi trebuie să înlocuiască obligatoriu rezervorul după 10 ani
Playtech.ro
Ce fac grecii ca să scape de peștele-iepure. Măsura luată pentru protejarea turiștilor
Adevarul
SURSE Cine e premierul dorit de PSD și de Nicușor Dan. PNL, dispus să negocieze
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ea este femeia din Tulcea care și-a găsit sfârșitul pe o bancă, după ce a fost acroșată de o mașină ajunsă pe trotuar. Șoferul ar fi vrut să evite un alt autoturism
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la Dinamo a semnat cu o nou-promovată
MediaFlux
Mai mulți bani la pensie. Cât se va plăti din luna iunie 2026
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?