Trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I a fost adus în ţară. Când va fi înmormântat. Programul OFICIAL al funeraliilor

Regele Mihai a murit marţi, 5 decembrie, la reşedinţa sa din Elveţia. Sicriul cu trupul neînsuflețit al Majestăţii Sale Defuncte Regele Mihai I a fost miercuri, 13 decembrie, în România. Tot miercuri, trupul regelui va fi depus pentru câteva ore la Castelul Peleş, iar seara va fi mutat la Sala Tronului din Palatul Regal de la Bucureşti. Publicul nu va avea acces. Întregul program al funerariilor Regelui Mihai îl puteţi regăsi mai jos.
Romania TV
06 dec. 2017, 10:15
Trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I a fost adus în ţară. Când va fi înmormântat. Programul OFICIAL al funeraliilor

Sicriul cu corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte Regele Mihai I a ajuns la Aeroportul Otopeni, de unde a fost transportat cu mașina la Castelul Peleș. Evenimentul s-a desfășurat în prezența Șefului Familiei Regale, Margareta, Custodele Coroanei române, și a membrilor Familiei Regale, a reprezentanților instituțiilor Statului, ai Bisericii Ortodoxe și ai Casei Majestății Sale. 

Miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 14.00, corpul neînsuflețit al Regelui va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș. Custodele Coroanei și Familia Regală vor fi prezenți la Sinaia. Programul vizitei oficialităților pentru a transmite condoleanțe la Castelul Peleș este următorul:

– Ora 14-15: Instituția Președintelui României, Președinția Republicii Moldova, Membrii Guvernului României și ai Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României și ai Parlamentului Republicii Moldova.
– Ora 15-16: Reprezentanții Instituțiilor Statului, centrale și locale.
– Ora 16-17: Reprezentanții Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO și ai Organizațiilor Internaționale.
– Ora 17-18: Reprezentanții Academiei Române și Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice și ai celorlalte instituții ale Credinței.

Publicul nu va avea acces pe durata șederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia. Presa va avea acces pe terasa Castelului Peleș și, în anumite intervale orare, în Holul de Onoare.

Miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 18.00, corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte va fi transportat de la Castelul Peleș la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49-53), unde va ajunge la ora 20.30. Ceremonia va avea caracter privat. Publicul și presa nu vor avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei. Presa va avea acces doar la intrarea în Palatul Regal.

Toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Majestății Sale Defuncte vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal:

Miercuri, 13 decembrie 2017, între ora 21.00 și ora 24.00;
Joi, 14 decembrie 2017, între ora 08.00 și ora 22.00;
Vineri, 15 decembrie 2017, între ora 08.00 și ora 22.00.

Intrarea este liberă. Accesul presei este permis.

Cei prezenți la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Regelui Mihai I, sunt rugați să respecte următoarele reguli:

Să fie îmbrăcați în ținută corespunzătoare, cu culori închise.
Să nu poarte sacoșe, genți ori bagaje voluminoase de niciun fel.
Să nu vină însoțiți de copii sub 7 ani, nici cu cărucioare de copii.
Să nu folosească aparate de fotografiat, telefoane mobile ori alte instrumente electronice. Fotografierea și filmarea sunt interzise, din respect pentru solemnitatea ocaziei.
Să aibă la ei un document de identitate.
Nimeni nu va putea depune florile personal, la catafalc. Florile vor fi așezate în grădina din fața Palatului Regal sau pe trotuarul din fața grilajului Palatului. Personalul Casei Majestății Sale va fi la fața locului, pentru a îndruma publicul participant.
Persoanele care vin la catafalc sunt rugate să nu aducă volume, scrisori, ilustrate, timbre, documente sau fotografii. Toate acestea pot fi trimise ulterior, prin poștă, pe adresa Palatului Elisabeta.
În incinta Palatului Regal, fumatul și vorbitul la telefonul mobil sunt strict interzise.

Pe perioada accesului la Palatul Regal va funcționa un post de prim-ajutor.

În ziua de sâmbătă, 16 decembrie 2017, la ora 10.30, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal. Presa nu va avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.

La ora 10.55, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal. Acolo va avea loc o scurtă ceremonie religioasă și militară. Accesul publicului în Piața Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanți. Accesul presei este liber.

La ora 11.15, sicriul va fi urcat pe un afet de tun. Se va forma un cortegiu funerar, la care vor lua parte Familia Regală, militari români, reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operațional.

De la ora 11.25 la ora 12.15, Cortegiul funerar va merge pe jos, pe traseul Piața Palatului Regal – Calea Victoriei – Splaiul Independenței – Piața Unirii – Intrarea pe Dealul Mitropoliei.

De la ora 12.30 la ora 14.00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare. Publicul și presa nu vor avea acces în catedrală.

La ora 14.00, cortegiul funebru se va deplasa la Gara Regală Băneasa, pe ruta Piața Unirii, Piața Universității, Piața Romană, Arcul de Triumf, Şos. Kiseleff, Şos. Bucureşti-Ploieşti.

Sicriul cu corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte va fi transportat cu Trenul Regal, de la Bucureşti la Curtea de Argeş. Vor călători în Trenul Regal Custodele Coroanei și membrii Familiei Regale a României. Prezenţa presei și a publicului va fi permisă la Gara Regală Băneasa.

Sâmbătă, 16 decembrie 2017, Trenul Regal va ajunge la Gara din Curtea de Argeş, la o oră ce va fi anunțată curând. Cortegiul funerar se va deplasa de la gară la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș. Prezenţa presei și a publicului va fi permisă la Gara din Curtea de Argeş.

Sâmbătă, 16 decembrie 2017, la o oră ce va fi anunțată curând, va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Noua Catedrală de la Curtea de Argeș. Ceremonia va fi privată, în prezența Custodelui Coroanei, a Familiei Regale a României și a membrilor Familiilor Regale străine prezenți la eveniment. Publicul va avea acces doar în fața porții de intrare în parcul Arhiepiscopiei de Argeș. Presa va avea acces în fața Noii Catedrale de la Curtea de Argeș.

Prezența presei nu va fi permisă în incinta Noii Catedrale, nici înainte, nici pe parcursul ceremoniei de îngropare. Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare.

Familia Regală anunță mare doliu pentru 40 zile și doliu timp de trei luni (de la deces). Marele doliu și doliul se referă la prezența publică a membrilor Familiei Regale.

DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Ce să pui în sosul de roșii pentru toamnă. Așa îți va rezista mult timp și va avea un gust delicios pentru întreaga familie. Este un secret al gospodinelor din Bucovina
Capital.ro
A murit marea actriță. A fost una dintre cele mai frumoase și iubite artiste
Playtech.ro
Contribuțiile pentru pensie: cum verifici dacă ți-au fost plătite. Informații utile pentru români
DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Adevarul
Pensionarii, îngenuncheați de măsurile de austeritate. Analist: „Statul ar fi trebuit să fie primul afectat”
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Val de foc peste România. Cod Roșu extins
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Cutremur azi dimineață în România! În ce zonă s-a produs seismul
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru o călătorie doar dus cu telegondola din Mamaia. S-a întors pe jos
Playsport.ro
Piedone a ajuns la Costinești și a găsit mizerie și alimente stricate. „Aici cred că e vopseaua lui Ceaușescu”
Capital.ro
Ordin de la UE. Interzis pentru șoferii care au făcut școala pe automată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
O fetiță de 9 ani a îndurat șase ore de chin până când a murit. Propria mamă a lăsat-o în mașină, în soare, cât ea era la muncă
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Majorarea accizelor duce la disperarea producătorilor. Cât va ajunge să coste o simplă sticlă de suc
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pion într-un joc diplomatic controversat. Ce s-a întâmplat cu femeia vândută de Nicolae Ceușescu unui canibal african