Trupul Reginei Ana va fi adus în România pe 9 august. Ceremonii catolice la Bucureşti, înmormântare în rit ortodox

Regina Ana a României a murit, luni, la vârsta de 92 de ani, într-un spital din Elveţia şi urmează să fie înmormântată pe 13 august la Curtea de Argeş. Trupul neînsufleţit al Reginei Ana va fi adus în România mrţi, 9 august, urmând ca apoi să aibă loc funeraliile regale, conform tradiţiei. Regina Ana va avea parte de o ceremonie catolică, la Bucureşti, iar slujba de înmormântare va fi oficiată în rit ortodox
Romania TV
02 aug. 2016, 09:07
Trupul Reginei Ana va fi adus în România pe 9 august. Ceremonii catolice la Bucureşti, înmormântare în rit ortodox

Ceremonia care va fi oficiată la catedrala Arhiepiscopală de la Curtea de Argeş pentru înmormântarea Reginei Ana va fi una ortodoxă, iar ceremoniile catolice se vor face la Bucureşti.

Totodată, MAPN a anunţat că, la cererea Casei Regale a României, pentru desfășurarea corespunzătoare a ceremoniilor funerare organizate la încetarea din viață a Majestății Sale Regina Ana a României, va asigura efective de militari din unități specializate, în garnizoanele București, Sinaia și Curtea de Argeș.

Casa Regală a României a făcut public, marţi, programul funeraliilor regale ce vor fi organizate pentru Regina Ana.

În ziua de marți, 9 august 2016, la ora 15.15, sicriul cu corpul neînsuflețit al Reginei Ana va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu mașina la Castelul Peleș. Evenimentul se va desfășura în prezența Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta și a Familiei Regale, a reprezentanților instituțiilor statului și a membrilor Casei Majestății Sale Regelui. Presa va avea acces la ceremonie. Publicul nu va avea acces la eveniment.

De marți, 9 august 2016, ora 17.00, până miercuri, 10 august 2016, ora 18.30, corpul neînsuflețit al Reginei va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș. În acest răstimp, Custodele Coroanei și Familia Regală vor fi prezenți la Sinaia. Programul vizitei oficialităților pentru a transmite condoleanțe la Castelul Peleș, în ziua de miercuri, 10 august 2016, este următorul:

– Ora 10-12: Reprezentanții Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO și ai Organizațiilor Internaționale.

– Ora 12-14: Reprezentanții Instituțiilor Statului.

– Ora 14-16: Instituția Prezidențială, Preşedinţia Republicii Moldova, Membrii Guvernului României și Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României și Parlamentului Republicii Moldova.

– Ora 16-18: Reprezentanții Academiei Române și Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice și ai celorlalte instituții ale Credinței.

Accesul la Castelul Peleș se face pe baza listelor comunicate în prealabil Protocolului Regal de către instituțiile mai sus amintite.

Publicul și presa nu vor avea acces în Holul de Onoare pe durata șederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia.

Miercuri, 10 august 2016, în cursul serii, corpul neînsuflețit al Reginei va fi transportat de la Castelul Peleș la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49 – 53). Ceremonia va avea caracter privat. Publicul și presa nu vor avea acces.

Joi, 11 august 2016 și vineri, 12 august 2016, de la ora 8 la ora 22, toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Reginei Ana vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal. Intrarea este liberă. Accesul presei este permis.

Cei prezenți la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Reginei Ana, sunt rugați să respecte următoarele reguli:

– Să fie îmbrăcați în ținută corespunzătoare, în culori închise.

– Să nu poarte sacoșe, genți ori bagaje voluminoase, de niciun fel.

– Să nu vină însoțiți de copii sub 7 ani, nici cu cărucioare de copii.

– Să nu folosească aparate de fotografiat ori telefoane mobile, ori alte instrumente electronice. Fotografierea și filmarea sunt interzise, din respect pentru solemnitatea ocaziei

– Să aibă la ei un document de identitate.

– Nimeni nu va putea depune florile personal, la catafalc. Florile vor fi așezate în grădina din fața Palatului Regal ori pe trotuarul din fața grilajului Palatului. Personalul Casei Majestății Sale va fi la fața locului, pentru a îndruma publicul participant.

– Persoanele care vin la catafalc sunt rugate să nu aducă volume, scrisori, ilustrate, timbre, documente ori fotografii cu ei. Toate acestea pot fi trimise ulterior, prin poștă, pe adresa Palatului Elisabeta.

– În incinta Palatului Regal, fumatul și vorbitul la telefonul mobil sunt strict interzise.

Pe perioada accesului la Palatul Regal va funcționa un post de prim-ajutor.

În ziua de sâmbătă, 13 august 2016, la ora 10.55, sicriul cu corpul neînsuflețit al Reginei Ana va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal, chiar în fața palatului. Acolo va avea loc o ceremonie religioasă. Accesul publicului în Piața Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanți. Accesul presei este liber.

La ora 11.30, sicriul va fi așezat în mașina mortuară.

De la ora 11.35 la ora 12, Cortegiul funerar va merge, cu viteză redusă, pe traseul Piața Palatului Regal – Bulevardul Magheru – Piața Romană – Piața Victoriei – Bulevardul Aviatorilor – Piața Charles de Gaulle – Arcul de Triumf. La Arcul de Triumf nu va avea loc nicio oprire și nu se va face slujbă religioasă.

De la Arcul de Triumf, Cortegiul funerar va continua traseul, cu viteză obișnuită, către Curtea de Argeș, în intervalul orar 12 – 14.45, pe ruta Arcul de Triumf, Mogoșoaia, Buftea, Titu, Găești, Topoloveni, Pitești, Curtea de Argeș. Cortegiul funerar nu se va opri, de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localități.

La ora 15.00, în ziua de sâmbătă, 13 august 2016, va avea loc slujba de înmormântare a Reginei Ana în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeș. Ceremonia înmormântării va fi privată, în prezența Familiei Regale a României și a membrilor Familiilor Regale străine, prezente la eveniment. Publicul va avea acces doar în fața porții de intrare în Parcul Arhiepiscopiei Curtea de Argeș. Presa va avea acces în fața Noii Catedrale de la Curtea de Argeș.

Ceremonia se va desfășura în două părți: ora 15.00-15.50, în fața Noii Catedrale; ora 15.50-16.10, ceremonia religioasă a îngropării, în Noua Catedrală.

Presa va avea acces la Aeroportul Otopeni, în Sala Tronului de la Palatul Regal (joi și vineri, la orele menționate), în Piața Palatului Regal din Calea Victoriei și în fața Noii Catedrale de la Curtea de Argeș.

Presa nu va avea acces la Castelul Regal Peleș. Prezența presei nu va fi permisă în incinta Noii Catedrale, nici înainte, nici pe parcursul ceremoniei de îngropare. Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare.

Cărți de condoleanțe sunt deschise, începând de astăzi, la Castelul Peleș, la Palatul Regal (Calea Victoriei) și la Palatul Elisabeta. Ele sunt la dispoziția publicului timp de 40 de zile de la data decesului.

DailyBusiness
Ucraina elimină limbile rusă și „moldovenească” de pe lista limbilor protejate. Româna își păstrează statutul oficial
Spynews
Noi informații în cazul tinerei care a murit după ce a născut la un spital privat din Constanța. Spitalul, explicații privind documentele medicale
Fanatik.ro
Luciano Spalletti a făcut topul celor mai buni jucători pe care i-a antrenat! Cine este românul, prezență surpriză printre Totti și Salah
Capital.ro
Reguli noi UE privind telefoanele mobile. Termen limită pentru modificarea produselor, 3 ani. Va fi valabil și în România
Playtech.ro
Tratamentele de toamnă care salvează pomii de boli și dăunători peste iarnă. Așa asiguri o recoltă bogată pentru anul viitor
Adevarul
Șoc în cultura română: Ecaterina Oproiu, apreciat critic de film, i-a turnat la Securitate pe Radu Beligan, George Călinescu și Nina Cassian
wowbiz.ro
Ți se rupe sufletul! Marele regret cu care Marinela Chelaru a plecat la cele veșnice
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
Tudor Băluță și-a scos la mall soția exotică: frumoasa din Republica Dominicană și-a expus naturalețea în toată splendoarea
kanald.ro
Duminică noaptea, 12 octombrie 2025, în jurul orei 01:00, cadavrul lui Ionuț a fost găsit într-o parcare publică din nordul Italiei. Trupul neînsuflețit al românului a fost descoperit în Bolzano, mai exact într-o parcare folosită de șoferii de camioane pe
Cancan.ro
'Nu e vina medicilor, ci a soțului! Voia 6 copii'. Acuzații dure după moartea Mădălinei din Giurgiu
iamsport.ro
Atac necruțător la adresa lui Mircea Lucescu: ”Stai acasă, plimbă-ți nepoții, du-te în parc, joacă șah! Și-a păstrat comportamentul securistic”
MediaFlux
Vinietă de o zi în Bulgaria pentru șoferii de categoria B. Schimbare din 2026
stirilekanald.ro
"Nu e vina medicilor, ci a soțului! Voia șase copii și uterul soției intact!” - Reacția dură a lui Nicu Ștefănuță după moartea tinerei din Constanța
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025