Trupurile militarilor români ucişi în Afghanistan au fost repatriate FOTO VIDEO

Ceremonia de repatriere a celor doi militari români care au murit sâmbătă în Afganistan a avut loc luni, la Baza 90 Otopeni, în prezenţa rudelor acestora, a ministrului Apărării, Mihnea Motoc şi a ambasadorului Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm.
Iulian Tudor
09 mai 2016, 09:46
Trupurile militarilor români ucişi în Afghanistan au fost repatriate FOTO VIDEO

UPDATE 21.00 După ce sicriele au fost coborâte din aeronava militară, a fost oficiată o slujbă religioasă de către un sobor de cinci preoţi. Pe lângă rudele celor doi soldaţi români, la ceremonia de repatriere au participat şi ambasadorul Statelor Unit la Bucureşti, Hans Klemm şi ministrul Apărării, Mihnea Motoc.

Sicriele celor doi militari români vor fi duse la Buzău, urmând ca înmormântările să aibă loc în Cimitirul Eroilor din oraş.

Iulian Dumitrescu şi Adrian Vizireanu au murit sâmbătă în Afganistan, uciși de doi indivizi care purtau uniforme ale forțelor naționale afgane de apărare. Cei doi indivizi au deschis focul într-o unitate a armatei afgane din sudul Afganistanului. Membrii operațiunii „Resolute Support” au răspuns atacului cu focuri de armă și i-au ucis, la rândul lor, pe atacatori, mai spune NATO.

Un al treilea militar român a fost rănit şi se află în prezent într-un spital din Germania. Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, a declarat, luni, că despre acesta sunt „veşti mai bune”.

„Sunt veşti mai bune. Chiar în această dimineaţă, prin ataşatura noastră militară din Germania, am avut informaţii despre dânsul. Este mai bine, se află la spitalul militar din Germania pentru o investigaţie mai completă. Semnele sunt, şi vreau să mă menţin în limita unui optimism prudent aici, dar semnele sunt că există perspective de recuperare destul de rapidă. Nu au fost, din fericire, atinse organe vitale şi deci şansele sunt bune în ce-l priveşte”, a spus Motoc.

Repatrierea militarilor căzuţi la datorie în Afganistan va fi făcută cu o aeronavă militară a Forţelor Aeriene Române care va ateriza luni, în jurul orei 20.30, la Baza 90 Transport Aerian din Otopeni.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT