Forma cea mai frecventă de tuberculoză atacă plămânii (tuberculoza pulmonară), unde bacteriile distrug ţesuturile şi creează cavităţi. În tuberculoza extrapulmonară, bacteriile atacă alte regiuni ale corpului, oasele, rinichii, organele sexuale, ganglionii limfatici, meningele şi sistemul nervos central. Există şi tuberculoza diseminată, în care bacteriile se răspândesc prin sistemul sangvin şi atacă întreg organismul.
Transmiterea tuberculozei
Bacilul Koch se multiplică doar în organismul uman şi nu poate fi transmis de animale, insecte sau sol.
Transmiterea TBC se poate face doar de la un bolnav de tuberculoză pulomonară. Bacteriile sunt transmise doar pe cale aeriană. 10-30% din persoanele infectate, în special copiii, se îmbolnăvesc imediat după pătrunderea bacteriei în organism (infecţia primară) şi pot răspândi infecţia. Totuşi, inocularea are drept rezultat o infecţie latentă, asimptomatică.
Citeşte şi Un nou test rapid permite o mai bună diagnosticare a tuberculozei
O excepţie o constituie calea de transmitere digestivă: Mycobacterium bovis, o bacterie care provoacă tuberculoza animalelor, poate infecta copiii care consumă lapte nepasteurizat provenind de la vacile infectate.
Doar persoanele cu o formă activă a TBC sunt contagioase. Persoanele cu o formă latentă sau inactivă de tuberculoză nu prezintă simptome şi nu sunt contagioase. O persoană contagioasă care urmează un tratament medicamentos nu mai este contagioasă după 2-3 săptămâni de tratament.
Semne si simptome:
- tuse
- expectoraţii de culoare neobişnuită sau sanguinolente
- febră uşoară
- inapetenţă şi scăderea în greutate
- transpiraţii nocturne
- dureri în piept la respiraţie sau în timpul tusei
- dureri ale coloanei vertebrale sau ale principalelor articulatii.
STUDIU: Oamenii trăiesc mai mult, dar sunt mai bolnavi
Simptomele tuberculozei extrapulmonare sunt nespecifice şi constau în astenie, inapetenţă, febră intermitentă, transpiraţii şi scăderea în greutate.
Peste 50% din persoanele afectate nu prezintă niciun simptom o lungă perioadă de timp.
Diagnostic:
Suspiciunea de TBC se bazează pe prezenta semnelor şi simptomelor specifice, contactul pacientului cu un bolnav de TBC şi, deseori, pe radiografia toracică.
Diagnosticul de TBC este confirmat cu ajutorul culturii bacilului Koch din spută.
Cea mai frecventă metodă de a diagnostica TBC este testul cutanat. Acesta constă în inocularea intradermică a unei cantităţi mici de tuberculină. După 72 de ore, o reacţie pozitivă indică prezenta bacteriei. Uneori sunt necesare mai multe săptămâni pentru ca testul să indice prezenta bacteriei.
După o reacţie cutanată pozitivă, medicul va cere efectuarea unei radiografii toracice pentru a descoperi:
- prezenta nodulilor
- o imagine cavitară
- prezenta bacteriilor înconjurate de celule macrofage, care creează zone opace pe radiografie
Atenţie! Un test negativ nu înseamnă întotdeauna că o persoană nu are tuberculoză.
Tratament:
În tratamentul tuberculozei sunt prescrise două sau mai multe antibiotice cu mecanisme diferite de acţiune, deoarece monoterapia ar determina dezvoltarea unei tuberculoze rezistente la antibioticul în cauză. În perioada iniţială, intensivă a tratamentului, sunt adăugate alte două medicamente pentru a scurta durata tramentului şi a creşte şansele de reuşită, chiar în condiţiile rezistenţei la medicamente.
Antibioticele de prima linie pot vindeca tuberculoza în majoritatea cazurilor, cu condiţia ca tratamentul să fie instituit înainte ca plâmânii să fie afectaţi, iar ca tratamentul să fie urmat corect şi să nu fie întrerupt înainte de termen.
În absenţa antibioticelor, 50% din pacienţii cu TBC decedează în mai puţin de cinci ani, 25% dezvoltă o formă cronică a bolii, iar ceilalţi 25% se vindecă.
În cazul unei tuberculoze multirezistente, rata de vindecare este de 60%-80%.
Prevenire:
Există două aspecte ale prevenirii TBC: evitarea transmiterii infecţiei la alte persoane şi tratarea precoce a infecţiei latente, înainte de progresia către forma activă a bolii.
Vaccinul BCG (bacilul Calmette-Guerin) este utilizat în numeroase ţări pentru a preveni apariţia unor complicaţii severe (meningita sau tuberculoza miliară) la persoanele cu risc crescut de infectare cu M. tuberculosis. Eficienţa vaccinului BCG este controversată, dar acesta continuă să fie utilizat în ţările cu risc mare de infecţie.
Vaccinul antituberculos nu oferă o protecţie absolută (eficacitatea sa este de 20%-60%) şi nici permanentă.
Aproximativ 10% dintre persoanele vaccinate cu BCG la naştere prezintă o reacţie pozitivă la testul cutanat tuberculinic, chiar dacă nu sunt infectate cu bacilul tuberculos.
CITEŞTE ŞI: Un VIRUS extrem de periculos la graniţa României. Autorităţile sunt în ALERTĂ
facebook
twitter
