Tudor Chirilă: ”În România e dictatură, în Europa e dictatură”, zice domnul Călin Georgescu. Fă tu mitingul de la BEC la Moscova să vezi ce pățești

Tudor Chirilă a comentat actualitatea politică din România arătând cu degetul înspre Călin Georgescu și toți cei care vor România ”afară din Europa”. ” 'În România e dictatură, în Europa e dictatură', zice domnul Călin Georgescu. Fă tu mitingul de la BEC la Moscova să vezi ce pățești ”, a spus, printre multe altele, artistul.
Irina Dumitrescu
12 mart. 2025, 11:21
Tudor Chirilă: ”În România e dictatură, în Europa e dictatură”, zice domnul Călin Georgescu. Fă tu mitingul de la BEC la Moscova să vezi ce pățești

Evenimentele socio-politice din ultimele zile, culminând cu eliminarea lui Călin Georgescu din cursa pentru Cotroceni, l-au determinat pe Tudor Chirilă să facă o amplă postare în care condamnă violența, cu referire la protestul de la sediul Biroului Electoral Central (BEC), și îi critică pe Călin Georgescu și pe cei care vor România ”afară din Europa”.

Artistul își începe postarea reamintind despre protestele ce au vizat Roșia Montană, ordonanța 13 și tragedia Colectiv. Chirilă subliniază că ”niciodată în zecile de mitinguri de mai sus nu s-a recurs la violență”.

”Cum înlocuiește violența un sistem întreg? Te duci peste mii de primari de la PSD și PNL? Peste ăia care au fost votați de majoritatea românilor? Păi cine i-a votat dacă ne dorim alt sistem? Io știu că nu i-am votat. Ce faci, închizi toate instituțiile publice din România? Intri cu mitralierele peste toți?
Platformele sociale au ajuns o scenă a violenței. (…) Să ameninți familia cuiva, copiii, soția, a devenit ceva normal. Anormal ar fi să ai un dialog.

George Simion, liderul partidului AUR, spune că ar „trebui jupuiți oameni de vii în piață publică”. Sunt zeci de episoade în Parlamentul României pline de violență verbală, de agresivitate. El luptă împotriva sistemului ticăloșit îndemnând la violență din fotoliul de parlamentar, cheltuind salariul și indemnizațiile de acolo, partidul lui este finanțat din banii noștri, are consilier juridic la Parlament, dar fix cu mijloacele cu care ar putea să lupte, nu o face. Adică să facă legi care să schimbe țara”, a scris Tudor Chirilă, pe Facebook.

Citește și Ce vrea Elena Lasconi, după eliminarea lui Călin Georgescu din cursa pentru Cotroceni. ”Nu putem să sărbătorim fără să ne gândim că încă sunt consecințe”

Artistul țintește apoi în Călin Georgescu, comentând un derapaj al acestuia, după care îi critică dur pe toți cei care ar vrea să ofere ”pe tavă România rușilor”.

” ‘În România e dictatură, în Europa e dictatură’, zice domnul Călin Georgescu pe X. Păi dacă în 1985 în vremea lu’ Ceaușescu te adunai mai mult de trei persoane pe stradă te lua miliția pe loc, aia e dictatură. Când l-au omorât securiștii în bătaie pe Gheorghe Ursu că ținea jurnal despre mizeriile lui Ceaușescu aia era dictatură. Nu scoteai tu pietre din pavaj și dădeai foc la mașini de presă. Pentru așa ceva riscai cam totul. Dar e important să alimenteze cineva tensiunea din societate. Fă tu mitingul de la BEC din față la Moscova să vezi ce pățești.
Dacă partidele extremiste vor, pot să schimbe împreună cu USR felul în care se fac numirile la CCR. Pot să desemneze experți independenți care să avizeze judecătorii în comisiile juridice din Parlament și care să facă recomandări pe bază de competență, nu pe criterii politice cum e acum, iar parlamentul să dea după aia un vot la recomandarea experților independenți care analizează dosare. Dar noi avem altă treabă, vrem să servim pe tavă România rușilor.
Lumea prin stradă striga ‘jur să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții’, dar aceeași oameni probabil că îi disprețuiesc pe ucrainenii care chiar își apără țara cu prețul vieții. Există români care acceptă vrăjeala rusească cu Ucraina nu e țară. Rușii ne-au omorât poporul și în numele istoriei oricine vrea să ne predea unui dictator vechi de 26 de ani trădează suferința acestui popor. Nu, nu noi ce vrem în Europa suntem trădătorii.
Sunt convins că la protestul de la BEC care a degenerat în violențe nu au fost doar oameni violenți. Sunt convins că sunt oameni care cred sincer că domnul Georgescu sau domnul Simion sunt soluții pentru țară. E treaba lor. Eu zic că domnii de mai sus sunt oameni ai sistemului. Bine, nu o zic eu, o zice evidența”, scrie Tudor Chirilă, în aceeași postare.

Chirilă vorbește apoi despre problemele ce macină, în opinia lui, România, despre care spune nu sunt cauzate nicidecum de apartenența la UE și NATO.

În finalul postării, artistul spune că România înseamnă ”mult mai mult” decât cei care vor țara ”afară din Europa” și ”eliminarea celor care nu gândesc ca ei”, iar acest lucru, spune el, ”se va demonstra”.

”Avem o țară coruptă. Avem instituții slabe. Avem mafie transpartinică. Avem traseiști. Avem muncă la negru. O bună parte din populație muncește afară. Nu avem spitale, sistem de educație performant, suntem din ce în ce mai needucați (statistic) și ușor de manipulat.
Nu Europa ne-a adus toate astea. Nu NATO. Noi, noi am tolerat asta și tragem încă după comunismul care ne-a schilodit țara că așa am fost tranzacționați la Yalta. Europa ne-a dat bani nerambursabili (am primit mai mult decât sumele cu care am contribuit) care au mai scos țara asta la lumină. Europa le-a dat milioanelor de români drept de muncă. Unora le-a devenit casă pentru totdeauna. Europa asta e singura care mai luptă cu giganții tech pe care îi doare-n cur de individ. Peste capul nostru se fac alegeri care vor influența viața copiilor noștri.
Cine ne vrea afară din Europa trădează visul tuturor celor care au așteptat cu ochii spre cer o salvare începând cu 1946. În timp ce românii erau deportați în penitenciarele de muncă. Putin își omoară oponenții. Asta își doresc românii? Eliminarea celor care nu gândesc ca ei? Nu cred, România e mult mai mult de atât. Se va demonstra”, conchide vedeta.

Citește și Traian Băsescu: Partidele suveraniste „se vor dezumfla” / Fost student al lui Călin Georgescu: ”Avea la cursuri o privire ce cumva te hipnotiza. Mulți români au înghițit pe nemestecate toate discursurile lui aburitoare”

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Cum arată casa în care s-a ascuns criminalul de 13 ani din Cenei, după moartea lui Mario. Ce s-a găsit în patul lui
Fanatik.ro
E gata! Denis Alibec și-a reziliat contractul cu FCSB și va juca la Farul! Exclusiv
Capital.ro
Românii care stau în locuință cu chirie. Dreptul proprietarului nu e nelimitat. Se consideră clauză abuzivă
Playtech.ro
„Două mingi” sau „două mingii”: Care este forma corectă în română
Adevarul
Un tânăr din Bulgaria s-a costumat în fantomă pentru a speria șoferii, iar prietenii lui aruncau cu pietre în mașini
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul tragediei din Timiș. Microbuzul nu avea sistem de asistență
iamsport.ro
BREAKING | S-a rezolvat transferul: pleacă de la FCSB și semnează cu o echipă din SuperLiga! În ce condiții renunță Becali la jucător
MediaFlux
Nicușor Dan a găsit vinovații în cazul uciderii lui Mario. Ce vrea să facă președintele
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil