Tulpina de coronavirus descoperită în Marea Britanie a fost confirmată şi în România

Tulpina de coronavirus descoperită în Marea Britanie a fost confirmată şi în România. Este vorba despre o femeie din Giurgiu, care s-a prezentat la sfârşitul săptămânii trecute la camera de gardă a Institutului Matei Balş din Bucureşti. Astăzi a venit şi confirmarea infectării cu forma virusului descoperit în UK.
Alina Andrei
08 ian. 2021, 15:25
Tulpina de coronavirus descoperită în Marea Britanie a fost confirmată şi în România

Tulpina de coronavirus descoperită în Marea Britanie a fost confirmată şi în România, a anunţat Digi 24. Informaţia a fost confirmată ulterior şi de medicul Cătălin Apostolescu, purtător de cuvânt al Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București.

Tulpina de coronavirus descoperită în UK a fost identificată la o femeie din Giurgiu, care s-a prezentat duminică la camera de gardă a Institutului Matei Balş din Bucureşti. Femeia are o formă uşoară de COVID-19 şi nu a fost internată. În urma testării s-a stabilit că femeia a fost infectată cu noua tulpină de coronavirus descoperită în Marea Britanie.

„Este vorba de o tânără de 27 de ani din județiul Giurgiu, care s-a prezentat la spitalul nostru în data de 3, cu simptome minime. A fost testată și lăsată să plece acasă. Din datele pe care le avem, nu a călătorit în afara țării. Urmează ca DSP să facă o anchetă epidemiologică amănunțită”, a declarat, pentru B1 TV, Dr. Catalin Apostolescu, medic primar al secției clinice VII „Terapie Intensivă Adulți”.

Autorităţile fac acum anchetă epidemiologică să vadă de unde s-a infectat în condiţiile în care femeia din Giurgiu a declarat că nu a călătorit recent în străinătate.

„Una dintre tulpinile SARS-CoV-2 secvențiate în perioada 5-8 ianuarie 2021 la INBI „Matei Balș” se incadrează în varianta cu transmisibilitate crescută B.1.1.7 descrisă in Marea Britanie. În perioada următoare va continua supravegherea prin epidemiologie moleculară a cazurilor suspecte.

Pacienta în vârstă de 27 ani este în stare clinică foarte bună, se află în izolare la domiciliu, supravegheată de medicul de familie conform metodologiei în vigoare.

Având în vedere contagiozitatea mai mare a acestei tulpini, în paralel cu Campania națională de vaccinare, măsurile de protecție rămân la fel de importante: purtarea corectă a măștii de protecție, evitarea aglomerațiilor, distanțarea socială și igiena mâinilor. Doar astfel salvăm vieți și ne putem proteja”, a anunţat autorităţile.

 

Vaccinul dezvoltat de BioNTech şi Pfizer neutralizează şi tulpina de coronavirus din Marea Britanie și Africa de Sud

Compania germană BioNTech a anunțat vineri vaccinul său împotriva coronavirusului, dezvoltat împreună cu Pfizer, acționează și împotriva tulpinii de coronavirus descoperite în Marea Britanie și Africa de Sud, potrivit unui studiu preliminar, citat de un comunicat al companiei şi citat de Digi24.

Testele efectuate în vitro au arătat că „anticorpii persoanelor care au făcut vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19 neutralizează efectiv SARS-CoV-2 cu o mutație cheie care se găsește și în două tulpini extrem de transmisibile”, potrivit comunicatului.

Studiul a fost făcut împreună cu Facultatea de Medicină a Universității din Texas (UTMB), în condițiile în care au fost raportate mutații multiple la nivelul glicoproteinele S, care sunt ținte cheie ale anticorpilor generați de vaccin.

„Deși aceste două variante cu răspândire rapidă sunt diferite, ambele au mutația N501Y, care ajută proteina spike a virusului să se lege de celulele corpului uman”, a mai precizat BioNTech.

 

Grupul pentru Comunicare Strategică a anunţat peste 4.800 de cazuri noi COVID-19 în 24 de ore la circa 32.000 de teste.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 758 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Citeşte şi: Autorităţile române grăbesc vaccinarea anti-COVID. Ce adresă a trimis Ministerul Sănătăţii către centrele unde are loc imunizarea

 

Bilanţ coronavirus 8 ianuarie. Sub 100 de morţi în 24 de ore şi 1.100 de pacienţi la ATI

Până astăzi, 16.506 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 07.01.2021 (10:00) – 08.01.2021 (10:00) au fost raportate 96 de decese (60 bărbați și 36 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT